Clona de presă

Cine nu are un ziar, să-şi cumpere. Cam aşa stau lucrurile la această oră în Vâlcea. Judeţul nostru este cunoscut drept unul atipic în ceea ce priveşte piaţa mass media. În ultimii ani au apărut atât de multe titluri de publicaţii, încât nici măcar cei care au într-un fel sau altul legătură cu presa nu mai sunt la curent cu numărul exact al acestora. Din păcate, cu cât creşte numărul publicaţiilor locale, cu atât valoarea şi puterea acestora scade. În cazul majorităţii titlurilor de pe piaţă, tirajele sunt minuscule, vânzările la fel. Despre impact, ce să mai vorbim! Calitatea informaţiei este extrem de scăzută, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru cea tipografică. Explicaţiile sunt multiple şi se regăsesc într-un mod greşit de a înţelege presa ca meserie, dar şi ca rol în societate. Avem cantitate, dar nu şi calitate.

Avem multe ziare însă prea puţini ziarişti. Şi nu mă refer aici la cei care au terminat o facultate de profil; am văzut destul absolvenţi de jurnalism care nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă o ştire, care habar n-au ce înseamnă limba română. Nu asta este problema. Vorbesc despre acei oameni capabili să documenteze un material, să-l scrie şi să-l pună în pagină. Ei bine, Vâlcea nu are prea mulţi astfel de oameni. Sau cel puţin nu are pe măsura inflaţiei de ziare apărute în ultima vreme. Toţi cei care au strâns nişte bani şi au scos pe piaţă noi titluri, se plâng de acest lucru. Nu au oameni şi din această cauză sunt nevoiţi să lucreze cu colaboratori. Redacţiile sunt formate, de cele mai multe ori, din două-trei persoane, conţinutul ziarelor fiind asigurat, în proporţie de 80%, de colaboratori. Aceştia din urmă sunt de regulă jurnalişti consacraţi, care din cauza salariilor mici primite la ziarele „de bază” unde au cărţile de muncă (dacă au), sunt nevoiţi să-şi completeze veniturile lucrând şi cu alte publicaţii. Aşa s-a ajuns în situaţia în care acelaşi reportaj, să spunem, poate fi citit, în forme aproape identice, în trei-patru publicaţii. Situaţia este de-a dreptul jenantă însă este doar o consecinţă a unui mod superficial de a face presă. În loc să avem câteva publicaţii puternice, cu redacţii numeroase şi pregătite în spate, ne păcălim cu o aşa-zisă concurenţă, generată de o inflaţie galopantă de ziare şi revistuţe. 

A apărut astfel un mediu propice pentru acei indivizi care văd în presă doar un mod relativ facil de a face bani. Nu mă refer aici la acei jurnalişti care şi-au făcut ziare pentru a dobândi un anumit grad de independenţă profesională; cu toate greutăţile întâmpinate, aceşti oameni măcar încearcă să-şi facă bine treaba. Mă refer la câteva personaje care nu au nicio legătură cu presa şi care vor să se îmbogăţească peste noapte. Acestora li se adaugă şi o altă categorie de profitori, compusă din inşi înrolaţi politic, a căror misiune este să finanţeze foi prost scrise şi tehnoredactate, pentru a le pune mai apoi în slujba unor interese de partid. Aşa au apărut nişte fiţuici ordinare, finanţate de cele mai multe ori din bani publici, care sunt distribuite în cele mai multe cazuri „din mână în mână”, sub pretextul gratuităţii lor. Paginile prost scrise sunt mâzgălite cu laude imbecile sau cu atacuri comandate.

Autointitulate „publicaţii”, aceste fiţuici se amestecă printre cele câteva ziare serioase locale, cu scopul vădit de a înşela publicul. Fie că sunt simple maculaturi cu ode închinate primarilor, fie că sunt adevărate gazete de perete ale unor partide politice, fiţuicile cu pricina fac un mare rău presei în ansamblul ei. Lipsite total de calitate jurnalistică, aceste aşa-zise publicaţii nu urmăresc altceva decât obţinerea unui profit, fie bănesc, fie politic. În cele mai multe cazuri, în spatele acestor înşelătorii ordinare se află un singur om, care şi-a creat obiceiul de a trăi în lux pe spatele prostiei celorlalţi, care-l finanţează orbeşte. În cazul fiţuicilor de partid, profitorii sunt acei politicieni care se bucură că au la dispoziţie o foaie în care să fie lăudaţi. În fapt, avem de-a face cu o falsă presă, cu o clonă hidoasă creată de nişte şarlatani. Cu toţii avem numai de pierdut dacă tolerăm asemenea deraieri grave de la deontologia jurnalistică. Tolerarea acelor şmecheri care văd în presă doar o modalitate de a mulge banul public, ar trebui condamnată o dată pentru totdeauna. Doar aşa mass media vâlceană poate face primul pas către vindecare. (va urma)
Octavian HERŢA