Auto-Moto

Volkswagen sărbătoreşte cea mai vândută cutie de viteze: DSG

 DSG – trei litere ce reprezintă supremaţia în ceea ce priveşte confortul la schimbarea treptelor de viteză, economie şi sportivitate. Împreună cu personalul fabricii Kassel şi Prof. Werner Neubauer, membru al Consiliului de administraţie al mărcii Volkswagen, responsabil pentru Divizia de Componente, conducerea fabricii Volkswagen din Kassel a sărbătorit producerea cutiei de viteze cu dublu ambreiaj (DSG) cu numărul 1 milion. Ideea cutiei de viteze cu dublu ambreiaj s-a născut în cadrul curselor automobilistice. A fost preluată de Volkswagen în anii 1980 şi dezvoltată. În momentul când prima cutie DSG de la Volkswagen a intrat în producţia de serie, în 2003, a creat reacţii puternice.

Această inovaţie a adus un nivel de confort necunoscut până atunci. Graniţa clară dintre cutiile de viteze manuale şi cele automate a fost depăşită şi s-a obţinut un nivel ridicat al dinamicii de conducere. Chiar şi clienţii au fost entuziasmaţi, în ciuda rezervelor pe care le aveau faţă de cutiile de viteze tradiţionale. Doar cinci ani mai târziu, modelul „cutia de viteze cu dublu ambreiaj (DSG)” reprezintă 25 la sută din cutiile de viteze montate pe modelul Touran. Acesta este un succes major şi pentru personalul din fabrica Kassel, singura fabrică Volkswagen care produce cutia de viteze DSG. Doar în 2007, peste 400.000 de cutii de viteze DSG cu şase trepte au fost instalate pe maşinile produse de Grup – şi povestea de succes nu se termină aici. „Datorită cererii foarte mari, vom extinde cât de curând capacitatea zilnică la 1.750 de unităţi”, a explicat Directorul General al fabricii, Dr. Hans-Helmut Becker. Prof. Werner Neubauer a adăugat: „În toată lumea, cutiile noastre de viteze DSG, produse la Kassel, sunt sinonime cu plăcerea de a conduce un automobil sport şi consumul scăzut de combustibil. Acestea împrumută cu succes tot ce e mai bun de la cele două tipuri de cutii de viteze existente până acum. Ne îndreptăm deja spre cutia DSG cu numărul două milioane”. De asemenea, Jürgen Stumpf, Preşedintele Consiliului Muncii al fabricii Volkswagen din Kassel, este convins de calităţile cutiei DSG: „Competenţa şi cunoştinţele tehnice specializate ale personalului nostru fac posibilă implementarea acestei tehnologii de ultimă oră, produsă de Kassel”. Cutia de viteze cu dublu ambreiaj DSG a devenit şi o garanţie a siguranţei locului de muncă din fabrică”. Volkswagen a avansat în domeniul dezvoltării cutiilor de viteze, prin noua versiune DSG cu 7 trepte de viteze, cea de-a doua generaţie a cutiei de viteze ce a înregistrat un mare succes în vânzări. Aceasta combină două premiere mondiale. În primul rând, este prima cutie DSG cu 7 trepte, cu instalare pe traversa frontală. În al doilea rând, este prima cutie de viteze cu ambreiaj uscat, care nu mai este scufundat în ulei. Această caracteristică permite celei mai recente cutii de viteză cu dublu ambreiaj DSG de la Volkswagen, disponibilă la modelele Golf, Golf Plus, Cross Golf, Golf Variant, Polo, Cross Polo, să atingă o eficienţă sporită.
Sursa: Porsche Romania / Nurvil – distribuitor Volkswagen

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button