Alte sporturi

Rezultate bune pentru floretistele vâlcene

După ce în urmă cu o lună au obţinut titlul de vicecampioni naţionali în concursurile individuale şi pe echipe, scrimerii de la CS Chimia au revenit iarăşi în competiţii. Astfel, formaţia de cadete a clubului vâlcean a fost prezentă recent la o întrecere de anvergură desfăşurată peste hotare, la Tauberbischoffsheim, în Germania, localitate cunoscută ca având cel mai puternic centru de scrimă din Europa. Pe plan internaţional, turneul este considerat a fi unul dintre cele mai importante evenimente, fiind înscris în cadrul Cupei Europei, la fel ca şi competiţiile de la Budapesta (Cupa PBT) şi cea de la Samorin (Slovacia). Antrenorul Livius Buzan s-a deplasat la competiţia din Germania cu floretistele Alexandra Gheorghe, Georgiana Găinuşe şi Ramira Biriboacă.

La întrecerea au participat în jur de 260 de concurente, însă chiar şi aşa vâlcencele au reuşit performanţa de a trece de faza grupelor. La întoarcerea în ţară, Buzan a ţinut să mulţumească SC Texconf SRL, care-a susţinut financiar deplasarea în Germania. Odată cu turneul de la Tauberbischoffsheim echipa de fete a clubului Chimia şi-a încheiat practic programul competiţional pe anul 2007. (L.C)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button