Liga II

Derbi în „capitala minerilor”

Jiul Petroşani – CSM Rm. Vâlcea

Pentru „municipalii” lui Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan, meciul de la Petroşani poate reprezenta un adevărat examen de maturitate. După înfrângerea categorică din partida de la Piteşti, vâlcenii au dat impresia că au învăţat ceva şi sunt pregătiţi care altfel de momente să nu se mai repete. Referitor la acest meci, Marian Bondrea a spus: „Va fi un extrem de greu, Jiul este o echipă bine organizată, cu o eficacitate deosebită, reuşind să marcheze în două meciuri nu mai puţin de şapte goluri. Cu siguranţă că această partidă o vom aborda altfel faţă de meciul cu Timişoara şi mai mult ca sigur că vor fi modificări în formula de start.”

Vă reamintim că formaţia Jiul Petroşani este singura echipă neînvinsă în această serie, acumulând până în prezent 10 puncte şi având un liniştitor +10 la „adevăr”. Singurul motiv pentru care „minerii” nu sunt pe podium este penalizarea de 5 puncte cu care au început această ediţie de campionat, pentru că n-au îndeplinit baremul de puncte în sezonul trecut de Liga I. De partea cealaltă, vâlcenii îşi doresc cu orice preţ să-şi păstreze poziţia de lider şi pentru acest lucru sunt hotărâţi să facă totul pentru a-şi realiza obiectivul propus pentru acest meci şi anume să se întoarcă neînvinşi de la Petroşani.
Formaţia probabilă cu care Marian Bondrea va începe această partidă este următoarea: Mindileac – Stanca, Vişa, Chiriciu, Cercel – Melcea, Ekwalla, Pasăre, Sg. Popescu – Vlăduţi  şi Vidakovic.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button