Liga II

„Obiectivul meu este acumularea de puncte şi salvarea de la retrogradare”

Cu toate că echipa are rezultate bune şi merge pe un drum bun, antrenorul Marian Bondrea continuă să facă unele declaraţii surprinzătoare, dar care au menirea de a ţine jucătorii cu picioarele pe pământ. Şi după partida de sâmbătă cu Poli II, Marian Bondrea a continuat să rămână modest în declaraţii cu toate că echipa pe care o pregăteşte, alături de Mitică Teleşpan, are rezultate, iar acest lucru nu poate decât să scoată în evidenţă profesionalismul de care dă dovadă tehnicianul „municipalilor”. Revenind la jocul cu timişorenii şi prestaţia CSM-ului, Bondrea a spus: „Jocul de astăzi (n.r. sâmbătă) nu m-a mulţumit nici pe departe pentru că altele sunt pretenţiile mele. Repet, ne-am adunat destul de târziu, iar o echipă nu face bătând din palme şi acest lucru trebuie să-l înţeleagă şi spectatorii.

Avem jucători care au calităţi, unii dintre ei au şi experienţă, eu cred că ei, pentru că altfel nu veneam dacă nu aveam încredere în jucători, dar să nu uităm că i-am adus pe parcurs, au grade diferite de pregătire, iar noi antrenori suntem puţi uneori în situaţia de a-i ghici care sunt pregătiţi şi care nu. Cu toate acestea, s-a văzut că echipa a început să mişte, ne-am creat multe ocazii de gol, iar în 2-3 din acestea mingea s-a plimbat prin faţa porţii şi n-a vrut să intre. Mai sunt inexactităţi în ceea ce priveşte automatismele dintre jucători, ştiu care sunt şi ce trebuie să fac, dar acestea nu se pot rezolva decât în timp. Mai avem nevoie de câţiva jucători în posturi cheie pentru că noi avem, şi aici mă refer la atacanţi, jucători lipsiţi de experienţă, de exemplu Vidakovic are numai 22 de ani şi e greu să ghiceşti toate mişcările fundaşilor adverşi pentru a-i putea depăşi, acest lucru neputându-se rezolva decât în timp. Mindileac a făcut o partidă foarte bună la Lupeni, dar sunt nevoit să risc şi foarte mult în poartă cu Râmniceanu pentru că am nevoie de forţă şi experienţă în atac”
În momentul în care s-a adus din nou în discuţie promovarea, antrenorul Marian Bondrea a fost destul de categoric şi a părut uşor iritat de acest subiect. „Nu trebuie ca de fiecare dată să aducem în discuţie promovarea. În opinia mea acest obiectiv este numai al conducerii, dar eu am două obiective de îndeplinit şi anume acumularea de puncte pentru a evita retrogradarea şi crearea unei echipe competitive. Pentru mine este foarte important ca echipa să joace şi chiar în momentele de dominare a adversarului să avem totuşi un control asupra jocului, iar acest lucru ar demonstra faptul că adversarul ne domină cu ştiinţa noastră” – a concluzionat antrenorul Marian Bondrea.

Iosif Rotariu: „Vâlcea îşi merită locul!”

Antrenorul bănăţenilor, fostul internaţional român, Iosif Rotariu a venit la conferinţa de presă destul de dezinvolt nepărând foarte afectat de acest nou eşec care scufundă echipa pe care o pregăteşte şi mai mult în nisipurilor mişcătoare din zona retrogradării. Întrebat fiind dacă are ceva de reproşat arbitrajului, vizat în special fiind faza din minutul 25 când Cojocnean a fost la un pas de a scăpa singur cu Râmniceanu , dar a fost oprit de centralul Drăgănescu, antrenorul Rotariu a spus: „Nu îmi stă în caracter să comentez arbitrajul, probabil că sunt alţii care ar trebui să o facă, dar mi s-a părut absurdă decizia arbitrului la acea fază când dintr-o contră a lui Cojocnean cu ultimul apărător vâlcean, acesta să dea fault. Eu cred că o astfel de fază nu se fluiera nicăieri în lume. Era 0-0 şi nu se ştie ce se putea întâmpla, putea să şi rateze, putea să marcheze şi poate alta era soarta meciului.” Referitor la evoluţia echipei sale şi a adversarului de sâmbătă, Rotariu a spus: „Rezultatul este echitabil, echipa din Vâlcea a jucat mult mai bine, şi-a creat numeroase ocazii de a marca. Noi suntem o echipă tânără, în formare, iar în acest meci nu am făcut altceva decât să ne apărăm. În opinia mea a fost un joc plăcut ochiului, bun pentru Liga a II-a şi ţin să-i felicit încă o dată pe cei de la Vâlcea care-şi merită primul loc. După cum am văzut, aici sunt condiţii excelente pentru a face performanţă şi ar fi păcat ca echipă rateze şi în acest an promovarea. Echipa este mult mai valoroasă comparativ cu cea de anul trecut şi, aşa cum am mai spus, în acest meci şi-a creat multe ocazii de a marca şi, probabil, dacă erau puţin mai inspiraţi, scorul putea să fie mult mai mare, repet le doresc mult succes şi le doresc ca în acest să promoveze. Referitor la lupta pentru accederea în prima ligă, eu cred că aceasta se va duce până înspre finalul campionatului, iar lupta se va duce în trei, Vâlcea, FC Argeş şi Jiul Petroşani” – a încheiat tehnicianul timişorean.
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button