Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Se aude că săptămâna trecută a fost scandal mare la AJF. Cică Mustăţea s-a certat cu Bucuroiu, Bucuroiu s-a certat cu Mustăţea, amândoi s-au certat cu Pintilie şi cine mai ştie ce s-a mai întâmplat pe acolo. Acum înţelegem şi noi de ce Pintilie nu agreează presa prin preajmă, pentru că nu vrea să ştie toată lumea, dar mai ales oamenii de la federaţie, de mizeriile din sânul AJF-ului pe care-l conduce. Oricum, cert e că Pintilie a ieşit serios şifonat din „discuţiile” cu cei doi oficiali.

• Pentru ajutorul pe care i-l acordă acum unui cunoscut om de afaceri, Pintilie speră ca la alegerile viitoare pentru funcţia de preşedinte al AJF să capete un sprijin însemnat din partea acestuia. Surse care doresc să-şi păstreze anonimatul ne-au informat că astfel, acuzat din toate părţile că nu ajută echipele din fotbalul judeţean, Pintilie vrea să le dea peste gură cârcotaşilor şi să-i ceară patronului o sponsorizare de câteva zeci de milioane lei, constând în mingi şi chiar câteva echipamente de joc pentru campioanele celor patru serii din judeţ. Nu se spune însă nimic despre preţul care trebuie plătit. În orice caz, se spune că e vorba doar despre un „mic” ajutor: locul 1 în Liga a IV-a şi nimic mai mult.

• Se vorbeşte că o echipă care anul trecut cam făcea legea în campionat, în sensul că bătea pe cine vroia şi pierdea cu cine nu se aştepta nimeni, nu mai are rezultate acum datorită faptului că o parte a jucătorilor nu-l mai doresc pe cel care-a fost liderul acestei grupări. Astfel, aceasta ar fi una dintre cauzele prestaţiilor mai slabe ale fotbaliştilor, iar mesajul a fost înţeles şi de respectivul lider din teren, care-şi doreşte acum să meargă la o altă echipă.

• Sunt suspiciuni că tocmai în echipa care până acum a fost acuzată că apelează şi la serviciile jucătorilor grupărilor adverse pentru ca aceştia să nu-şi apere corect şansele există fotbalişti dispuşi să se „vândă”. Dacă până acum echipa a avut rezultate şi nu s-a pus această problemă, perioada mai proastă prin care trece acum formaţia despre care vorbim este pusă pe seama unor „intervenţii din afară”.

• Câteva echipe din fotbalul judeţean sunt hotărâte să nu mai accepte în viitor „super-ofertele” vestimentare ale AJF-ului. Este vorba de echipamentele sportive care se vând prin intermediul direct al lui Pintilie. Motivul: „marfa” nu e deloc de calitate, aşa că într-un timp extrem de scurt, culmea, chiar înainte de a începe meciurile oficiale, unii reprezentanţi ai grupărilor din Judeţ au început deja să se plângă că echipamentele au cunoscut o stare de degradare.

• Din câte se pare, pentru a-şi asigura transferul Simonei Gogârlă la Braşov, oficialii clubului de la poalele Tâmpei i-au propus acesteia un contract dublu faţă de cât primesc în acest moment cele mai bine plătite jucătoare de la Oltchim. În aceste condiţii, cu toate că are casă în Râmnic, Gogârlă nu a putut refuza oferta venită din partea Rulmentului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button