Economie

Agricultorii primesc sprijin financiar

Normele metodologice privind subvenţionarea motorinei şi/sau biodiselului pentru lucrările din agricultură precum şi a altor resurse materiale necesare culturilor agricole au fost aprobate prin Ordinul ministrului Agriculturii nr.687 din data de 9 august. Astfel, se acordă sprijin financiar prin subvenţionarea motorinei şi/sau biodiselului, precum şi a altor resurse materiale (seminţe şi/sau pesticide şi/sau îngrăşăminte), necesare pentru culturile din toamna anului 2007. Sprijinul financiar, în cuantum de 500 lei/hectar pentru grâu, 400 lei/ha pentru rapiţă şi 450 lei/ha pentru alte culturi, se acordă beneficiarilor acestui sprijin financiar prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, în valoare proporţională cu suprafaţa de teren pe care se înfiinţează culturile agricole în toamna acestui an.

Bonurile valorice se achiziţionează de către APIA; sucursalele judeţene preiau bonurile valorice pe bază de proces-verbal, de la furnizorul acestora.
Solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să facă dovada proprietăţii sau a dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de teren pe care înfiinţează culturi în toamna anului 2007; să facă dovada utilizării de seminţe certificate şi de calitate, să facă dovada asigurării culturilor înfiinţate în toamna anului 2007, la societăţi de asigurare-reasigurare; să nu figureze ca debitor la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau la sucursalele judeţene ale APIA. Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv sucursalele APIA vor întocmi liste pe localităţi, cu producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care figurează ca debitori şi le vor afişa la sediile centrelor locale ale APIA.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button