Economie

Ministrul Câciu compromite şi investiţiile prin POC 4.1.1 şi 4.1.1 bis. Şi la Vâlcea avem „victime”

Beneficiarii proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Competitivitate 4.1.1. şi 4.1.1. bis aşteaptă de aproape jumătate de an banii de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus de pesedistul Adrian Câciu. În mod normal, aceştia ar fi trebuit să aibă banii în conturi cel târziu la finalul lunii decembrie 2023, numai că, din motive legate cel mai probabil de incompetenţa celor de la MIPE, nici măcar vizitele finale în teren, pentru finalizarea proiectelor şi ultimele plăţi, nu au avut loc. Mulţi dintre beneficiarii POC au contractat credite bancare şi fiecare lună de întârziere îi costă foarte mult. În acelaşi timp, îi expune unui pericol colosal – falimentul, întrucât discutăm de sume cu foarte multe zerouri, de dobânzi şi penalităţi pe măsură. La Vâlcea, avem destul de multe companii care au proiecte prin POC 4.1.1 sau 4.1.1 bis şi se află în situaţia descrisă.

Articole Similare

Back to top button