Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• La împerecherea echipelor pentru primul tur al Cupei României s-au produs câteva nereguli demne de „era Pintilie”. Astfel, deşi iniţial Dinamo Şuşani trebuia să joace cu Petrolul II Drăgăşani (echipă care oficial nu mai e înscrisă în campionat), s-a purces la o modificare, iar cei din Şuşani au întâlnit Nycoil Guşoeni. În acest caz, Petrolul II a „nimerit să joace” la Avântul Amărăşti, echipă care s-a calificat astfel mai departe fără a intra măcar pe teren. Sursa noastră, sub protecţia anonimatului, ne-a declarat că s-a preferat varianta Amărăşti deoarece acolo oamenii îl susţin pe Pintilie, în timp ce la Şuşani nu e nici echipă, nici valoare… Şi-atunci de ce să meargă această echipă mai departe?

• Am aflat că Pintilie nu a mai dorit să susţină la Adunarea Generală varianta cu două serii în Liga a IV-a pentru că prietenii fideli (se ştie prea bine cine sunt aceştia, nu are rost să-i mai amintim) îşi luaseră deja loc în acest eşalon. În aceste condiţii, pentru a scăpa cu faţa curată de acuzaţiile că încearcă să distrugă fotbalul judeţean, „başkanul” de la AJF s-a arătat iarăşi în faţa delegaţilor precum un justiţiar.

• Deşi nu au ieşit la suprafaţă, în prima etapă a Ligii a IV-a se pare că au fost numeroase meciuri care nu s-au jucat doar pe teren, ci şi în culise. S-au cumpărat jucători, ba chiar şi o întreagă echipă. De toate aceste lucruri, în mod sigur, Pintilie nu ştie nimic, iar dacă ştie sigur nu va spune niciodată, nu-i stă în caracter să-şi trădeze prietenii.

• Mai multe echipe din fotbalul judeţean vor să încheie un „pact secret” pentru a stopa din cursa pentru locul 1 trupa lui Gigi Bucuroiu, Hidroelectra Rm. Vâlcea. La un prim calcul, împotriva trupei lui Lucian Giurcă am numărat vreo cinci echipe care uneltesc să le pună beţe în roate energeticienilor. De partea cealaltă, există şi grupări care sunt dispuse să „arbitreze” lupta pentru primul loc în favoarea celor de la Hidroelectra.

• Pentru că numărul de echipe din Liga a V-a a cunoscut o creştere semnificativă, un delegat al unei formaţii din judeţ vrea să le propună celor de la AJF Vâlcea ca-n acest eşalon grupările să fie împărţite în cinci serii şi nu în patru ca până acum. În acest caz, şi numărul meciurilor pe care o echipă le va avea de disputat vor fi mai puţine, de asemenea şi cheltuielile, destul de greu de suportat până şi la acest nivel.

• CET Govora a fost foarte aproape să înregimenteze în lotul pentru sezonul viitor o altă baschetbalistă de echipă naţională. Negocierile au decurs cât se poate de bine, cele două părţi înţelegându-se şi-n privinţa salariului, însă a apărut o ultimă problemă: jucătoarea vizată era dispusă să vină la Vâlcea însă numai însoţită de o bună prietenă a sa, tot baschetbalistă, dar mai puţin talentată. Caz în care, oficialii echipei noastre au făcut imediat un pas înapoi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button