Ancheta

„Leonardo” neagă orice legătură cu „Gold Models”

Referitor la articolul intitulat „La Leonardo se petrec lucruri ciudate – Sute de eleve din Râmnic au fost păcălite de o agenţie de modeling fantomă”, reprezentanţii lanţului de magazine Leonardo au dorit să facă precizarea că spaţiul la care se face referire în articolul din ediţia trecută a ziarului ARENA aparţine altei firme. Unii râmniceni s-au obişnuit însă cu această denumire când se referă la acel magazin, aspect care uneori poate că nu are un efect publicitar tocmai pozitiv, după cum şi de această dată s-a constatat. „Leonardo” a avut un contract de închiriere pentru acel spaţiu, însă acesta a expirat în urmă cu mai bine de doi ani. „Leonardo” respinge orice fel de legătură cu firma Gold Models, acuzată că ar fi înşelat zeci de adolescente, contra unor sume de bani promiţându-le că le vor iniţia în activităţi legate de modă, participări la şedinţe foto, de realizare a spoturilor publicitare şi artistice.

Aşadar, nu „Leonardo” a închiriat firmei Gold Models spaţiul în care aceasta din urmă a încheiat contracte cu elevele la care se făcea referire în conţinutul articolului. Reprezentanţa „Leonardo” s-a mutat în River Plaza Mall, imediat după inaugurarea celebrului supermarket.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button