Liga II

Un final de tur linistit

CSM Rm. Vâlcea – Poli II Timişoara

Un final de tur liniştit

În revenire de formă, aşa cum o arată şi ultimele rezultate consemnate în campionat, CSM Rm. Vâlcea primeşte sâmbătă, 11 noiembrie, vizita formaţiei Poli II Timişoara. Iată că după ce au înfruntat în runda trecută a Ligii Secunde satelitului grupării CFR Cluj, „municipalii” dau piept la finele săptămânii cu un alt „copil mic” al unei formaţii din primul eşalon al ţării, Poli Timişoara. Jucători precum Torje, Axente sau Buş, remarcaţi de specialişti drept talente inestimabile ale fotbalului românesc, par a fi cele mai însemnate pericole în calea trupei lui Costel Pană. Însă, cum se spune, doar cu trei jucători nu se poate face primăvară, aşa că este de aşteptat ca echipa vâlceană să reuşească totuşi să se impună. Moralul ridicat poate fi un lucru benefic în tabăra vâlceană, iar publicul ar putea să le dea acel imbold care să-i poarte pe elevii lui Pană şi Teleşpan spre victorie.

Au alternat binele cu răul

În acest sezon, vâlcenii au alternat evoluţiile bune cu cele nefaste. Este suficient să amintim de perioada neagră dintre etapele 3-5, când CSM-ul a cedat pe rând cu Auxerre Lugoj (0-1, deplasare), FC Caracal (1-3, acasă), Building Vânju Mare (0-1, deplasare), după care au urmat trei runde pozitive: 2-1 cu FC Bihor (acasă), 2-1 cu CFR Timişoara (deplasare), 3-1 cu FCM Reşiţa (acasă).

După acel 0-2 de pe teren propriu cu Industria Sârmei Câmpia Turzii, „municipalii” nu s-au dezminţit, au făcut 1-1 cu „U” Cluj (deplasare), dar au cedat apoi acasă partida cu Corvinul Hunedoara (0-1). De atunci însă, elevii lui Pană şi Teleşpan sunt neînvinşi: 0-0 cu Gaz Metan Mediaş (deplasare), 2-1 cu Dacia Mioveni (acasă) şi 2-1 cu Unirea Dej (deplasare), rezultate care-au adus CSM-ul doar la „minus 1” în clasamentul „adevărului”, mai aproape astfel de ceea ce şi-au dorit oficialii clubului din Zăvoi la începutul sezonului. Sperăm ca „tradiţia” să nu se repete, iar după trei rezultate pozitive obţinute consecutiv să nu urmeze regresul.

 

Oficial, le merge bine

 

Dacă vor scăpa de Poli II Timişoara, finalul de tur pare a fi unul la îndemâna „municipalilor”, care au primit sarcini din partea conducerii clubului de a nu mai face nici un pas greşit pe teren propriu. Programul îi avantajează de altfel pe „municipali”: în ultima rundă, în Zăvoi, va veni FC Baia Mare, o altă grupare din coasa clasamentului, nicidecum un adversar de speriat, care-ar putea să le pună probleme deosebite jucătorilor pregătiţi de Costel Pană şi Dumitru Teleşpan. Chiar dacă CSM-ul nu va smulge vreun punct la Minerul Lupeni, în etapa a 16-a, oficialii clubului vor fi totuşi mulţumiţi de parcursul în acest tur.

 

L-au uitat pe Murineanu

 

Plecarea surprinzătoare a lui Murineanu din Zăvoi, nu s-a făcut deloc simţită până acum, jocul echipei parcă merge mai bine decât înainte, iar rezultatele exemplifică cel mai bine acest lucru. În aceste condiţii, banii pe care vâlcenii i-au cerut pe mijlocaşul argeşean în schimbul unui eventual transfer la o altă echipă, 25.000 de euro, ar trebui folosiţi în iarnă pentru aducerea unor jucători valoroşi la CSM, care să acopere posturile deficitare din trupa lui Pană.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button