Liga Nationala

Oltchim, cea mai eficace echipa

Oltchim, cea mai eficace echipă

 

Succesele dobândite până acum în Liga Naţională, unele la diferenţe categorice de scor, au oferit grupării vâlcene şi un alt loc 1 în rândul formaţiilor care joacă în elita handbalului feminin românesc. Supremaţia echipei antrenate de Gheorghe Tadici se face astfel simţită şi-n ceea ce priveşte eficacitatea. Oltchim-ul este singura echipă din ţară care-a depăşit graniţa a 300 de goluri marcate (s-a ajuns chiar la 347 de reuşite, iar pentru a desfiinţa orice comparaţie este suficient să amintim că următoarea clasată, Rulmentul Braşov, nu are decât 294). Elevele Marianei Târcă au însă întâietate în privinţa defensivei, primind cele mai puţine goluri (doar 226). Ei bine, apărarea Oltchim-ului, care l-a deranjat în dese rânduri pe Tadici, a încasat şapte goluri în plus faţă de formaţia braşoveană (233). Mai mult ca sigur, şi la acest capitol, nu peste multe timp, atunci când se va relua campionatul, tot handbalistele vâlcene vor avea un cuvânt greu de spus.

 

Ionela Gâlcă, prima în topul golgheterelor

 

Deşi, la începutul sezonului, nu a existat un scop exclusiv din a scoate şi o golgheteră în Liga Naţională, colegele de la Oltchim Rm. Vâlcea au propulsat-o în fruntea ierarhiei, încet, dar sigur, pe pivotul Ionela Gâlcă. Graţie celor 16 goluri reuşite la Timişoara, jucătoarea pregătită de Gheorghe Tadici a reuşit să urce pe primul loc la acest capitol, după ce le-a devansat pe Mihaela Senocico-Ani („U” Cluj-Napoca) şi Daniela Crap (HC Zalău), principalele contracandidate ale sale, care au marcat 91 şi respectiv 90 de goluri. Vâlceanca are 97 de goluri înscrise în 10 meciuri jucate (aşadar o medie de aproape 10 pe meci), singurele partide în care eficacitatea sa a avut oarecum de suferit fiind cele cu Rulmentul Braşov (a punctat doar de trei ori), Tomis Constanţa (5) şi Oţelul Galaţi (6). În rest, minim 10 goluri marcate pe meci de Ionela Gâlcă, iar asta spune multe şi despre faptul că antrenorul Gheorghe Tadici a avut întotdeauna cuvinte de laudă vizavi de constanţa în evoluţii a pivotului care e titular şi la echipa naţională.

 

Doar Tereza Pâslaru n-a dat gol

 

Cincisprezece jucătoare au izbutit să înscrie măcar un gol pentru Oltchim în cele zece meciuri jucate de formaţia vâlceană în acest tur de campionat. Una dintre reuşite poartă semnătura portarului Luminiţa Dinu, care-a înscris chiar în derby-ul cu Rulmentul Braşov. Lidera ierarhiei, nu numai la Oltchim, ci şi-n Liga Naţională, este Ionela Gâlcă (97 de goluri marcate). Pe locul secund se află Steluţa Luca (42), în timp ce poziţia a treia este ocupată de Valentina Ardean (38).

Dar iată în întregime cum se prezintă topul golgheterelor de la Oltchim: Ionela Gâlcă – 97 goluri, Steluţa Luca – 42, Valentina Ardean – 38, Ramona Maier – 33, Adina Meiroşu – 32, Adriana Nechita – 28, Narcisa Lecuşanu – 18, Roxana Cherăscu – 15, Mihaela Tivadar – 14, Oana Manea – 14, Georgeta Grigore – 5, Valeria Beşe – 5, Clara Vădineanu – 3, Iulia Puşcaşu – 1, Luminiţa Dinu – 1.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button