Opinii

Unde e, daca e, adevarul …

Unde e, dacă e, adevărul …

 Trebuie să recunosc faptul că simt o satisfacţie fără margini. Pe de altă parte, aş fi ingrat dacă n-aş recunoaşte faptul că până mai ieri nu ştiam cum se explică în DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române) cuvântul „trepăduş”. De ce sunt satisfăcut?! Pentru că zilele trecute am participat la o conferinţă de presă care m-a uns pe suflet. Ceea ce am auzit acolo mi-a întărit convingerea că munca mea de şase luni de zile n-a fost în zadar. Aşadar, mai direct sau mai voalat, cei care au lucrat direct cu fostul preşedinte al AJF-ului au recunoscut acum faptul că acesta instaurase o stare de dictatură în cadrul acestui organism. „Chiar dacă n-o să recunoască, domnul (…) m-a sunat după ce a plecat şi mi-a zis să-l păstrez în funcţia de preşedinte al Comisiei de Disciplină pe domnul Dinu dar să văd ce fonduri găsesc pentru ca să-l plătesc”, spune Viorel Neacşu. Sigur că, aşa cum era normal, domnul (…), nu recunoaşte acest lucru. E normal pentru că domnul fost crede că a făcut numai lucruri perfecte în cele şase luni de „domnie”. De domnie, sigur, şi aici nici nu trebuie puse ghilimelele, pentru că mi s-a confirmat, a fost o domnie asociată cu o dictatură. Dictatura bunului simţ, spune fostul, cu toate că unii scuipă şi-n sân atunci când aud de acea perioadă (de tristă amintire, era să spun), dar sigur voi primi un telefon şi voi fi certat de domnul fost. Aşa că mai bine nu mai spun.

Nu, dom’ne, a fost miere şi lapte pe vrea fostului. A fost o perioadă de vis în activitatea AJF-ului. „Dacă domnul fost era aici, eu nu mai eram aici, cu toate că fac această muncă din plăcere şi fără bani. În schimb domnul fost a găsit de cuviinţă să aleagă, cu dar doi-trei reprezentanţi ai centrelor de copii şi juniori care au votat, pe Dan Zguroiu ca reprezentant al sectorului acesta, al copiilor şi juniorilor, în Biroul Executiv. Ceva incredibil!”, mai zice cineva. Eu aş adăuga şi faptul că fostul nu l-a vrut pe Marian Deaconescu în Biroul Executiv ca reprezentant al acestui sector. Poate şi pentru că Marian Deaconescu era incomod şi tulbura nişte ape, mai şti?! Nu, dom’ne, nu-i adevărat, vine replica. Fostului. Zice acesta că nu poate candida decât un preşedinte al unui astfel de centru de copii şi juniori, lucru pe care sincer să fiu nu l-am auzit până acum.

Daaaaa, domnilor, a fost perfect în perioada „domniei” domnului fost. Zice cineva: „să vă spun eu, la prima şedinţă de Birou Executiv vine domnul şi zice: domnilor, votăm lista asta de observatori, lista asta de observatori …şi atunci eu mă întreb, dacă lucrurile erau clare, noi de ce dracu mai eram acolo?!”. Sigur că fostul sare ca ars, şi pune aceeaşi placă: nu-i adevărat! Domnul fost spune că ar fi bine să-l invit la o emisiune în care să fie faţă-n faţă cu cei ce-l contestă acum. „Că nu m-aţi invitat niciodată!”, mai adaugă fostul. Eu spun aşa: „Ba da, domnule, v-am invitat o dată, dar aţi ajuns în altă parte!” pe de altă parte mă îngrozesc, sincer să fiu, la gândul că fostul va reveni la şefia AJF-ului. Aşa că ar fi bine, domnilor delegaţi, să vă gândiţi bine ce faceţi. Vreţi dictatură, atunci veţi avea din nou ceea ce vreţi. Deşi vor exista, poate, alte presiuni politice. Pentru că, sincer să fiu, n-am văzut în viaţa mea atâţia primari pe metru pătrat ca la şedinţa în care a fost ales fostul! Să mai spun cum a plecat „Cola” de la şefia Comisiei de Disciplină?! Nu mai spun că nici asta, în opinia domnului, nu e adevărată. Numai ce spune dânsul trebuie luat de bun. Iar acum deja m-am obişnuit. Urmează să-mi sune telefonul. Pentru că în România de azi, în opinia unora, dreptul la opinie este interzis. Ca să nu mai vorbim de libertatea presei. Asta e! …

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button