Deocamdata e bine …
Opinie sub panou
În momentul în care echipa a promovat, în urma acceptului dat de forul condus de Carmen Tocală, am simţit că s-a făcut dreptate. De altfel, băieţii aceştia au muncit pentru a juca în prima divizie şi nimeni nu le-a dat nimic de pomană, aşa cum unii „binevoitori” au lăsat să se înţeleagă, punând astfel, nemeritat în umbră transpiraţia lor pe teren. Tot atunci am încercat, alături de colegii din presa sportivă vâlceană, cei care au apreciat, repet, această performanţă, am încercat deci să realizez că va trebui făcut ceva în privinţa valorii lotului.
Dealtfel, în dese rânduri, la Televiziunea Etalon, în emisiunile la care a fost invitat, profesorul Cristian Achim, care are meritul de a fi crezut până la capăt în realizarea visului său, a recunoscut că sunt necesare mai multe transferuri pentru ca echipa să poată face faţă în „jungla” asta extrem de tare a primei divizii.
Zis şi făcut. După succesul de la Sibiu, cu Naţionala de juniori, succes pus oarecum nemeritat în plan secund de multă lume, Achim a revenit acasă şi s-a pus pe treabă. A plecat în Serbia, ţară considerată a doua ca valoare mondială în baschet după SUA, a făcut ce a făcut şi nu a venit cu mâna goală. Imediat, însă, cei ce pândeau pe la colţuri şi aşteptau un semn pentru a denigra munca acestui colectiv de oameni de excepţie de la gruparea vâlceană, au mai aruncat cu noroi, într-un stil devenit deja caracteristic, spunând că baschetbaliştii aduşi de Achim la Vâlcea nu au valoare, că ar fi fost rezerve la echipele lor de club şi că n-ar avea nimic spectaculos în cartea lor de vizită. Au făcut acest lucru cu rea intenţie, cu dorinţa ascunsă de a-i denigra din start pe sârbi, „uitând” însă în mod intenţionat faptul că trei dintre cei patru „stranieri” veniţi în vară la BC Rm. Vâlcea sunt tineri şi chiar foarte tineri.
Şi a fost primul turneu. Unul la care, cum era de aşteptat, gruparea vâlceană a pierdut toate trei partidele. De la meci la meci, deşi echipa juca în premieră în această nouă formulă, se vedea o creştere evidentă în evoluţie. A urmat apoi turneul de la Mediaş. Acelaşi deznodământ, înfrângere pentru trupa lui Achim, însă şi competiţia din oraşul transilvan a avut darul de a mai „suda” relaţiile de joc.
Ceea ce am văzut, însă, la meciul cu arădenii de la West Petrom Arad are darul de a ne bucura în mare măsură. E adevărat că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să nu ne hazardă acum în a elogia victoria grupării vâlcene. Nici vorbă de aşa ceva. Sigur că băieţii trebuie felicitaţi pentru această victorie. La fel de adevărat e că valoarea echipei întâlnite nu a fost una de speriat, însă vâlcenii au început să arate ca o echipă cu pretenţii cel puţin de mijlocul clasamentului în prima divizie. De asemenea, nu se poate să nu observi profesionalismul de care dau dovadă, în teren, sârbii aduşi în vară la echipă. Cei patru, care se cunosc destul de bine, fac adesea spectacol şi te obligă într-u fel să realizezi de ce baschetul jucat cu asemenea profesionalism devine în mare măsură spectacol.
Sigur, mai e mult până departe. Dar sunt perspective şi poate acesta e lucrul cel mai important. La Vâlcea se construieşte uşor-uşor o echipă competitivă. Nu se poate peste noapte ca după ce joci cu echipe precum cea din Caracal să ai pretenţia de a juca perfect cu grupări care de ani buni fac legea în baschetul masculin românesc. Vor veni, însă, la Vâlcea echipe „grele” precum Asesoft Ploieşti sau Dinamo. Veţi vedea că băieţii ăştia nu se vor face de râs. Şi deocamdată acesta-i lucrul cei mai important.
Ionel GEREA
