Opinii

Băile Govora, o staţiune care poate arăta şi mai bine

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

De ce trebuie să trăim cu impresia că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie corectă numai atunci când presa îşi face datoria? Eu cred că presa este un rău necesar, de care trebuie să ţinem cont, altfel societatea s-ar ghida după nişte reguli tribale, asemenea unor vietăţi din junglă, după ceva de genul „supravieţuieşte cine poate!”. De aceea, toţi cei care locuiesc în Băile Govora trebuie să ia atitudine când aud pe posturile de radio şi televiziune că staţiunea noastră se află cam pe ultimele locuri, în tot ceea ce înseamnă infrastructură, turism, sport. Chiar dacă supărăm pe cineva anume, avem datoria morală să venim în sprijinul autorităţilor locale cu aceste mici sesizări. Sunt primari care sunt receptivi şi iau imediat măsuri, lăsând la o parte orgoliile, precum sunt şi primari care se supără brusc pe viaţă, tună şi fulgeră atunci când sunt arătaţi cu degetul.

Cei care-l cunosc pe domnul primar Mateescu, ştiu că este un tip care, atunci când ai nevoie de ajutor, nu se dă la o parte. Are această calitate şi nimeni nu o poate contesta! Ne-a demonstrat că nu este nici orgolios, nici răutăcios şi a fost primul care a luat atitudine în privinţa bazei sportive. A tras atenţia Consiliului Local că lucrurile se îndreaptă spre o direcţie greşită, iar primele măsuri au fost luate. Terenul a fost tuns, iar acum sperăm şi în reluarea lucrărilor de modernizare a clădirii.
În fiecare an, de „Florile Govorei”, s-au organizat diferite competiţii sportive. Iar oaspeţii trebuie să fie primiţi în condiţii civilizate. Vedem cu toţii, cum în preajma Casei de Cultură s-a construit ceva foarte frumos (locaţiile aparţinând parohiei locale), urmând să se amenajeze şi un spaţiu de joacă pentru copii. Deci, se poate!
Legat de sport, ar mai fi de spus încă un lucru: oamenii care vin în staţiune trebuie atraşi cu ceva. Să nu fie cazul să ne mândrim numai cu baza sportivă (privată) Aditen, care, fie vorba între noi, arată superb.

Cine spune că Vâlcea nu dispune de juniori de valoare?

Mi-am propus ca la fiecare realizare sportivă a unui fotbalist junior – vâlcean, să vin cu câteva rânduri scrise în sprijinul celor care au spus că pe meleagurile noastre nu prea au existat juniori de valoare.
* De curând, la un turneu de fotbal desfăşurat în Republica Moldova, la care a participat şi echipa naţională Under 16 a României, juniorul Bogdan Vătăjelu – cândva la Sporting Rm. Vâlcea – a luat premiul pentru cel mai bun mijlocaş stânga. Iată deci un copil talentat, muncitor, modest.
* Portarul Laurenţiu Brănescu – născut în anul 1994 – a fost urmărit la turneul semifinal de la Timişoara de numeroşi impresari de fotbal, care s-au arătat de-a dreptul impresionaţi de maturitatea în joc arătată de acest copil, de statura sa impozantă. Ar fi bine să-i asigurăm un confort material, pentru a nu-şi lua zborul. Iar antrenorii care formează astfel de copii, să fie cât mai bine motivaţi din punct de vedere financiar.
* Dacă din 550.000 de dolari, din acea cotă de 25% ce revine clubului vâlcean în urma vânzării lui Florin Costea, ar beneficia şi antrenorii care l-au format pe acest copil, ar fi OK. În plus, să fie cumpărate mingi, aparate ajutătoare, echipament, să nu mai fie nevoiţi părinţii să scoată bani din buzunar pentru toate acestea.
Dacă nu putem să-i ţinem pe aceşti copii talentaţi, atunci, după ce pleacă, banii ar trebui să se întoarcă tot la centrul de copii şi juniori! Nu avem posibilitatea ca aceşti copii să beneficieze de condiţii superioare de pregătire, să-i vindem deci pe bani frumoşi, iar aceştia să ajungă apoi în buzunarele celor care trudesc de dimineaţă până seara! La aceste negocieri, să participe şi aceşti „muritori de rând” – cum sunt numiţi uneori antrenorii de copii şi juniori. Este rău că numai impresarii şi intermediarii roiesc în jurul tinerilor fotbalişti şi sunt PRIMII profitori de pe urma vânzării lor.
Dănuţ OMEAG

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button