Minerul şi Ghecon, tradiţie şi modernism

• sau despre cum cel mic îl înghite pe cel mare

În general, când vorbeşti despre o fuziune între două echipe, ai în vedere un aspect fundamental: compatibilitatea istorică. În timp ce despre Minerul Berbeşti s-au scris prin presă mii pe pagini la activ (având o bogată activitate în Liga a III-a şi o susţinere de zeci de ani din partea angajaţilor de la Minieră), despre Ghecon Lăpuşata (echipă fondată în urmă cu numai un an, Dinamo Horezu fiind vechea denumire) nu prea ai ce spune. A reuşit să promoveze la doar un an de la înfiinţare, aceasta fiind în fond şi cea mai mare realizare a clubului sponsorizat de Dan Mazilu. E greu de crezut că tradiţia fotbalistică din Berbeşti va fi dată la o parte, pentru ca Minerul să se combine cu o altă echipă care se poate mândri cu faptul că dispune de fonduri consistente. În mod cert, dacă cei din conducerea Exploatării Miniere ar fi dorit să promoveze, ar fi făcut-o deja. Nu are rost să insistăm însă pe acest subiect.

S-au făcut deja primele demersuri formale pentru constituirea echipei de Liga a III-a: numele hibridului va fi Minerul Ghecon Berbeşti. Dacă e să dăm înapoi paginile istoriei, vom constata că a mai existat un precedent de acest gen în cadrul clubului prezidat de Mihai Manea. În 1999, pe vremea când activa în Liga a III-a, Minerul s-a mutat pe terenul din Horezu, acolo unde a fuzionat cu echipa din localitate Prelcon şi a evoluat timp de doi ani cu numele Minerul Prelcon Berbeşti Horezu. Alianţa a durat până ce „ortacii” s-au mutat înapoi pe propriul teren. Până la urmă, e o chestie de tradiţie. Pentru miile de mineri activi sau ieşiţi la pensie din localităţile Berbeşti şi Alunu, echipa de fotbal a reprezentat întotdeauna singura modalitate de a se destinde. Şi mai e ceva, mai rar s-a văzut ca peştele mic să îl înghită pe cel mare!
Lucian CORNECI