Liga IV

Minerul Berbeşti a ajuns pe podium

PERFORMANŢĂ / După un parcurs impecabil în ultima perioadă, „ortacii” lui Vasile Ilinca au urcat până pe poziţia a treia în clasament

Cele două victorii înregistrate săptămâna trecută – 7-3, pe „sinteticul” din Zăvoi, în compania CSM-ului şi 2-1, sâmbătă, pe terenul Damilei Măciuca – au situat gruparea din Berbeşti pe podium, având chiar şanse mari să rămână pe această poziţie până la încheierea campionatului. Sâmbătă, „minerii” i-au învins la limită, cu 2-1, pe Lucian Munteanu şi compania. „Cu CSM II a fost relativ uşor, pentru că am evoluat pe o suprafaţă impecabilă, ce ne-a permis să ne desfăşurăm fără probleme jocul. La Damila a fost însă destul de greu, pentru că aveam deja un meci în plus, iar oboseala acumulată de băieţii mei şi-a spus cuvântul.

Important e că ne-am adjudecat cele trei puncte, în urma cărora am ajuns pe ultima poziţie a podiumului. Am jucat cu un om în minus, Roşia fiind eliminat în minutul 25 pentru cumul de cartonaşe galbene”, ne-a spus Vasile Ilinca, care a mai adus în discuţie meciul din ultima etapă, cu FC Ghecon, spunând despre acesta că: „Vrem să avem parte de un joc curat, în care cea mai bună să se impună fără vreun ajutor din exterior. Nu mă interesează că pierdem, atâta timp cât ne-o facem pe propria piele. Noi vrem să câştigăm cu toate echipele. Cine mă cunoaşte, ştie ceea ce spun. Am experienţă în fotbal şi nu îmi murdăresc obrazul. Am încredere că băieţii vor juca cinstit şi nu se vor deda la afaceri subterane”.  Tehnicianul Minerului a ţinut să mai precizeze că, din păcate, baza sportivă din Berbeşti nu mai arată ca odinioară, aceasta deteriorându-se foarte mult, din cauză că, anul trecut, ALX Port Vale Mateeşti şi Olteţul Alunu jucau la ei pe teren. „Sper să îl punem la punct cât de curând, pentru a nu ne afecta jocul”, a încheiat Ilinca.
Damila e cu ochii pe Cupa României, meciul cu Minerul Berbeşti fiind practic umbrit de miza partidei de miercuri, de la Horezu. „La Horezu, plecăm cu a doua şansă. Sportul are jucători cu mai multă experienţă, dar trebuie să fim lucizi şi să ne concentrăm la maxim”, ne-a spus Lucian Munteanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button