Liga IV

Dan Săraru vrea echipă de Liga a III-a la Şirineasa

Ideea lansată recent de preşedintele echipei Dinamo Rm. Vâlcea, Laurenţiu Mustăţea, l-a surprins pe primarul din Şirineasa, Dan Săraru, care-a anunţat însă că şi-ar dori să intre şi el în calculele unei posibile colaborări pentru formarea unei echipe de Liga a III-a. De fapt, din momentul în care s-a implicat în fotbal, edilul din Şirineasa a sperat că va ajunge să susţină o echipă din Liga a III-a, iar acum, după câţiva ani în care a căpătat o vastă experienţă la nivelul fotbalului judeţean, a hotărât că a cam venit timpul să-şi îndeplinească visul şi să facă saltul în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. Dacă ar fi suficient să baţi din palme pentru a ajunge la Liga a III-a, probabil că FC Oltchim ar putea avea acum cel puţin o colegă la acest nivel din judeţul nostru.

„Echipa care se va forma vreau să joace în Liga a III-a la Şirineasa”

Tocmai pentru că nu este deloc uşor să faci saltul de la judeţ într-un campionat organizat de FRF, Săraru consideră că o alianţă precum cea propusă de Laurenţiu Mustăţea ar fi soluţia optimă pentru ca judeţul nostru să mai dea o echipă la acest nivel. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie de cel puţin trei sponsori capabili să contribuie atât financiar, cât şi cu jucători la formarea unei noi grupări la Vâlcea. „Eu aş fi dispus la orice asociere pentru formarea unei echipe puternice pentru Liga a III-a. Deşi nu m-am aşteptat ca de la el să pornească această iniţiativă, declaraţia dată de Laurenţiu Mustăţea săptămâna trecută e un prim pas important pentru crearea unei echipe competitive. Ar fi o soluţie foarte clară, decât să «ne spargem între noi capetele» aici la judeţ şi să nu promoveze nimeni. Aş fi dispus în acest sens la o asociere cu Laurenţiu Mustăţea, Neluş Giuran şi reprezentanţii echipei din Lăpuşata. Nu ştiu dacă se poate vorbi de o colaborare şi cu cei de la Drăgăşani, pentru că probabil ei îşi doresc să aibă propria echipă, care să joace pe terenul central. Ori aici eu aş fi exclus din calcule pentru că singura mea condiţie este ca echipa ce se va forma şi care va merge până la urmă în Liga a III-a să joace la Şirineasa”, ne-a spus primarul Dan Săraru.

Încep lucrările la noua bază sportivă

Lipsa unui stadion modern l-a împiedicat până acum pe primarul Săraru să viseze la Liga a III-a. Proiectul demarat la nivel naţional pentru construirea a 500 de baze sportive i-a dat, însă, încredere edilului din Şirineasa, care-a făcut tot posibilul pentru a se număra printre cei care vor primi finanţare pentru un astfel de proiect. În urmă cu câteva zile a avut loc şi licitaţia pentru preluarea lucrărilor de către un constructor, iar acum se aşteptă avizul Guvernului pentru a putea fi demarat proiectul. „Sper să fim incluşi în prima tranşă. În scurt timp vor începe lucrările la noul stadion ce va fi amplasat la intrarea în comună, dinspre Băbeni, iar într-un an ar putea fi dat în folosinţă. Sper ca până atunci să ajung la o înţelegere cu alţi oameni de fotbal din judeţ şi să putem crea o echipă care să joace în Liga a III-a la Şirineasa”, ne-a mai informat Săraru. Totodată, acesta a făcut menţiunea că nu are pretenţia ca noua echipă, care s-ar putea forma în urma acestei posibile colaborări între mai mulţi oameni de fotbal din judeţ, să poarte numele de AS Şirineasa. „În această colaborare eu aş veni cu stadionul şi voi contribui şi financiar. Îmi doresc să am echipă de Liga a III-a care să joace la Şirineasa, indiferent cum se va numi aceasta”, a menţionat edilul din Şirineasa.

Juniorii republicani ai CSM-ului ar putea ajunge la Şirineasa

„Principalul obiectiv este să termin acest stadion şi apoi sunt convins că voi avea echipă de Liga a III-a la Şirineasa”, ne-a mai spus Dan Săraru. Primarul se bazează în cele spuse şi pe o altă idee, şi anume aceea de a prelua din campionatul viitor actuala echipă de juniori republicani a CSM-ului, care nu va mai putea fi înscrisă în competiţie şi în sezonul următor. „Sunt şi pentru varianta unei colaborări cu mai mulţi patroni de echipă din judeţ, dar mă interesează şi ideea preluării echipei de juniori A republicani a CSM-ului. Am avut nişte discuţii în acest sens, însă mi s-a spus că totul depinde de echipa mare, dacă va promova sau nu. Oricum, eu mi-aş dori să pot prelua la Şirineasa, sub formă de împrumut, jucătorii care vor termina în vară junioratul la CSM. Sunt de părere că o echipă care doi ani la rând merge la turneul semifinal e o formaţie valoroasă, care ar trebui să continue în aceeaşi formulă pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. Iar pentru ca rezultatele să fie şi mai bune, aceşti juniori trebuie să mai capete şi un pic de experienţă. Mi-aşi dori să iau vreo 7 juniori, lotul să fie completat cu jucători de la AS Şirineasa. Astfel, mă pot gândi şi la Liga a III-a. Bineînţeles că nu aş putea susţine singur o echipă la acest nivel, dar să dea Dumnezeu să ajung acolo, pentru că sunt convins că voi putea găsi un sponsor care să mi se alăture”, a mai spus Săraru. „Ceva din toate acestea sper să se materializeze. Cum v-am spus, condiţia e să termin acel stadion. Am promis că va fi gata într-un an, dar cred că ne vom putea bucura de el chiar mai repede de atât”, a încheiat primarul din Şirineasa.
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button