Liga Nationala

Valentina Elisei la Oltchim

„Bomba” săptămânii:

 

Valentina Elisei la Oltchim

 

Urmează Ionela Gâlcă şi Roxana Gatzel

 

   „Bomba” pe care conducătorii echipei vâlcene au dezamorsat-o săptămâna aceasta, chiar în timpul partidei de marţi cu Turcia, a lăsat în urmă aplauze la scenă deschisă pentru Valentina Elisei-Ardean, jucătoare pe care Oltchim-ul a transferat-o cu acte în regulă din 23 martie. Ovaţiile din tribune, ce au însoţit ştirea extraordinară anunţată de crainicul meciului, George Pirnea, sunt cel mai bun exemplu că venirea unei alte vicecampioane mondiale la Vâlcea reprezintă enorm pentru capitalul de imagine pe care clubul condus de Ioan Gavrilescu îl recâştigă. Oficialii vâlceni s-au făcut luntre şi puncte pentru ca Elisei să semneze cât mai repede contractul cu Oltchim, să perfecteze transferul la FR Handbal şi să devină bună de joc încă de la meciul de sâmbătă, din deplasare, cu Astral Poşta Câlnău. Fapt care s-a şi întâmplat până la urmă spre bucuria antrenorului Cornel Bădulescu, care are acum din ce în ce mai multe soluţii pentru a pune la punct o trupă invincibilă în acest final de sezon.

„Am luat o cupă europeană la Deva cu Elisei, deci o cunosc destul de bine şi ştiu ce potenţial are. Am fost cel care-a promovat-o atunci în echipă, care i-a dat încredere să joace din ce în ce mai bine”, şi-a amintit Bădulescu. Iar Elisei a recunoscut la rândul său că o bucură reluarea colaborării cu tehnicianul actual al Oltchim-ului.

 

Transfer de 35.000 euro

Trecerea celei mai bune extreme stânga din lume de la Knjaz Milos la Oltchim a costat nu mai puţin decât 35.000 euro, aşa cum a recunoscut preşedintele clubului, Ioan Gavrilescu. Elisei a mai evoluat în ţară pentru „U” Remin Deva, echipă cu care a reuşit să şi câştige Cupa Challenge, chiar sub comanda lui Cornel Bădulescu, actualul antrenor pe care l-a găsit acum la Vâlcea. Bucuria cea mai mare a oficialilor vâlceni este şi mai mare dacă ţinem cont că Elisei este o handbalistă care poate să joace şi pe postul de inter, golurile sale surprinzătoare din acea zonă a terenului făcând deliciul tribunelor chiar şi la „dubla” cu Turcia.

Vine şi Gâlcă

Pas cu pas, Oltchim aduce tot ce e mai bun, iar următoarea ţintă, dezvăluită cu discreţie de oficialii clubului o priveşte pe Ionela Gâlcă, pivot ce evoluează acum pentru echipa Nîmes (Franţa). În conformitate cu spuselor conducătorilor vâlceni, şi Gâlcă ar urma să joace în Sala „Traian” până la finele sezonului, dar după 1 aprilie. Simţind momentul de renaştere al Oltchim-ului, publicului nu a ezitat în dese rânduri să le scandeze numele celor două vicecampioane mondiale, o certitudine şi pentru ele că sunt foarte dorite la Vâlcea, dar mai ales că echipa are mare nevoie de ele în acest final de sezon.

Gatzel poate să vină la Vâlcea

Deşi „nu vede care-ar fi binele echipei naţionale dacă Gatzel ar fi la Vâlcea, pentru că ea joacă oricum în ţară, la Zalău”, antrenorul Gheorghe Tadici a precizat că dacă jucătoarea vrea să vină la Oltchim nu o va opri. „A fost la Oltchim, a plecat de aici, iar la Zalău e bine că joacă 60 de minute. Sigur că dacă va dori să vină înapoi la Vâlcea nu mă voi opune”, afirmă Tadici.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button