Radu Voina a împlinit visul vâlcenilor

• Tehnicianul echipei Oltchim a contribuit la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

Adus la Oltchim la mijlocul lunii februarie, Radu Voina a pus umărul la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Deşi a preluat campioana într-un moment de derută, după înfrângerile cu Buducnost Podgorica şi Rulmentul Braşov, selecţionerul echipei naţionale a asigurat liniştea în lot şi a refăcut moralul handbalistelor vâlcene, care au fost nevoite să facă faţă şi în acest sezon unui program infernal de meciuri. În interviul care urmează, Radu Voina vorbeşte, printre altele, inclusiv despre şansele pe care Oltchim le are de a accede în finală.

 „Când am venit la Vâlcea, fetele nu se mai antrenau cu plăcere”

* Ce spuneţi de faptul că preşedintele clubului, Ioan Gavrilescu, a afirmat că Oltchim nu s-ar fi calificat nici de această dată în semifinale dacă Rimanic nu ar fi fost schimbat?
– Nu pot să mă pronunţ în această privinţă, pentru că în viaţa mea nu am vorbit la modul negativ despre un alt antrenor, despre un coleg de breaslă.

* Şi totuşi, când aţi venit, cum aţi găsit echipa? Care erau motivele pentru care Oltchim-ul intrase uşor în vrie?
– În primul rând am observat că fetele nu se mai antrenau cu plăcere. Au existat probabil unele mici discuţii, a fost într-adevăr ceva acolo care nu mai făcea bine echipei. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Acum, cred că fetele se simt altfel. Chiar dacă am mai şi pierdut, totul e bine. Când sunt triste încerc mereu să le ridic moralul. De felul meu, nu sunt obişnuit să le jignesc. Mai ridic tonul, însă doar atât.

* Dacă Luminiţa Dinu se retrage, ce soluţii are Oltchim-ul pentru a o înlocui? Tânăra Mihaela Smedescu este una dintre variantele de luat în seamă?
– Cred că există soluţii pentru înlocuirea Luminiţei Dinu, atât la echipa de club, cât şi la naţională. Deocamdată însă, valoarea Luminiţei Dinu le complexează pe celelalte. Cele care îi sunt rezerve, când o văd în poartă, se blochează şi nu mai ştiu să apere. Avantajul Mihaelei Smedescu e că e tânără şi n-are frică de nimic, iar de complexe nici nu poate fi vorba.

* Sunt relevante victoriile obţinute anul trecut de Oltchim împotriva Viborg-ului?
– Nu cred că mai are nici o legătură situaţia de acum cu cea de anul trecut. S-au schimbat multe lucruri la ambele echipe, şi chiar de-ar fi la fel, se ştie prea bine că nu seamănă un meci cu altul. De aceea spun că orice este posibil, mai ales la nivelul fetelor, care pot să aibă inclusiv în timpul unui meci suişuri şi coborâşuri, care nu se întâlnesc de regulă la băieţi.

„În faţa Viborg-ului, ar fi bună chiar şi o victorie la o jumătate de gol”

* Ce diferenţă de goluri credeţi că e necesară în meciul tur cu Viborg pentru a ne duce în Danemarca mai liniştiţi şi a spera la calificarea în finală?

– E departe de mine gândul de a câştiga la un scor mare, în primul rând e important să învingem. Este prima greşeală pe care am auzit că o fac unii oameni care cred că se pricep la handbal, anume că un avantaj de 6-7 goluri după meciul de la Vâlcea ar fi suficient ca să mergem în finală! Ca şi când noi batem Viborg-ul oricând! În opinia mea, prima oară contează victoria, fie şi la o jumătate de gol, abia după aceea, în funcţie de rezultat, ne putem gândi la şansele noastre de a merge în finală. Oricum, este deja o performanţă mare că Oltchim a ajuns până aici, iar dacă reuşim să ne calificăm şi mai departe ar fi şi mai frumos. Dar dacă nu vom face pasul acesta, şi ne vom opri în semifinale, o să ne cadă iarăşi „ciocanele” în cap! Chiar şi dacă vom ajunge în finală, şi o vom pierde de exemplu, tot se va găsi cineva să zică: „De ce n-aţi câştigat-o?”. Aşa sunt românii, nu ştiu să aprecieze performanţa, eforturile făcute pentru a ajunge până aici.

* E un dezavantaj faptul că jucăm returul în deplasare?
– E un dezavantaj, dar am stat şi am judecat situaţia pe toate feţele. Dacă jucam returul acasă, fetele tot nu erau liniştite. Au soţi, prieteni, rude, era Paştele, ouă roşii, nu ar fi fost lăsate deloc în pace. Din acest punct de vedere, pot să zic că în Danemarca va fi altfel. Fără telefoane, fără întrebări, „cum credeţi, ce credeţi”, etc, etc… Orice întrebare de acest gen le poate perturba randamentul, se creează o presiune inutilă asupra lor, pentru că, de regulă, fetele sunt foarte sensibile.

* Un eşec în meciul tur cu Viborg ne anulează complet şansele de calificare în finală?
– Chiar şi dacă vom pierde, nici atunci nu am fi sută la sută eliminaţi. Speranţa moare ultima. Trebuie să fim optimişti în orice situaţie.

* Calificarea în finala Ligii Campionilor e un vis pe care managerul Constantin Roibu îl are de mai mulţi ani…
– Personal, cu domnul Roibu am vorbit o singură dată, pentru că nu îmi permit. Cunosc nivelul la care sunt şi niciodată nu sar etapele. Am şi eu un şef, dacă am vreo problemă îl întreb pe el şi aşa mai departe. E normal să se întâmple astfel, pentru că în momentul în care sari nişte ierarhii nu e bine.

„Danezele n-au vrut să joace cu Oltchim în semifinale”

* Cum au stat lucrurile cu departajarea echipelor din prima grupă, Viborg şi Hypo Viena, a modificat EHF regulamentul din mers sau ce s-a întâmplat?
– A fost greşeala noastră, pentru că nu am cunoscut exact ceea ce prevede regulamentul în caz de egalitate de puncte în grupele principale, care e diferit de cel din prima fază. Noi credeam că primează rezultatele directe, iar dacă Hypo a dat mai multe goluri în deplasare a terminat pe primul loc. Însă era altfel. Hypo şi Viborg s-au impus fiecare la 2 goluri pe teren propriu, aşa că s-a luat în calcul al patrulea criteriu: golaverajul. Singurul care a ştiut acest lucru a fost Gunnar Prokop, patronul celor de la Hypo. Danezele s-au ferit de noi şi s-au bucurat atunci când au învins Hypo, crezând că au scăpat totuşi de Oltchim, până ce le-a spus Prokop că tot de Vâlcea au dat! Când am întâlnit Germania în amicale, am stat de vorbă cu Grit Jurack, interul echipei daneze, care ne-a spus clar că Viborg face tot posibilul ca să ne evite. Era într-o vreme când noi nu ştiam nici măcar dacă mergem mai departe în semifinale, pentru că nici nu se jucase meciul cu Buducnost.

* Se putea câştiga meciul de la Gyor?
– Era posibil, dar cred că a fost un meci pe care fetele nu l-au abordat atât de montate, ştiind că erau deja calificate. Singura miză era ocuparea locului 1. Era însă, până la urmă, un meci pentru nimic, conta doar pentru clasament. Acum, doar Dumnezeu ştie cum era mai bine: cu Viborg sau cu Hypo. Oricum, pentru că meciul din cealaltă grupă s-a jucat mai târziu, tot nu ar fi ieşit cum ne-am dorit noi chiar dacă am fi câştigat în Ungaria. Mai mult ca sigur, Viborg şi Hypo şi-ar fi ales cu cine să joace în semifinale.

* Ce s-a întâmplat cu Regina Shymkute, a explodat mai greu decât Pidpalova?
– Ambele jucătoare din Ucraina depun eforturi deosebite pentru a se integra cât mai repede şi cât mai bine în echipă. Vin însă după 2-3 luni în care nu au mai jucat handbal, deci sunt oarecum nepregătite. Atunci când sunt folosite îşi doresc să arate că au valoare şi bineînţeles că greşesc foarte mult. Pe teren, reprezintă două stiluri diferite: Pidpalova aruncă bine, Shymkute e conducătoare de joc, dar e capabilă de orice. Ambele trebuie să mai facă eforturi şi în privinţa învăţării limbii române, ca să ne putem şi înţelege. De aceea, în deplasări, stau în cameră cu câte o româncă. Dacă le-am pune împreună, ar vorbi tot în limba lor. Altfel, prin cameră, mai întreabă uneori „ce e aia, cum se zice”… Cel puţin termenii din sport să-i ştie perfect. La nivelul la care au ajuns până acum zic eu că e bine.

* La Gyor, dacă Shmykute a avut o evoluţie bună, Pidpalova a picat la polul opus, ratând toate aruncările…
– Pidpalova a ratat într-adevăr foarte mult la Gyor, vreo 6 aruncări. Unguroaicele au pus o presiune foarte mare pe ea, au aşteptat-o şi au blocat-o de fiecare dată. Acolo cred că am greşit şi eu, pentru că am forţat prea mult aruncarea de la distanţă, deşi nu trebuia. Gyor-ul şi-a luat măsuri de siguranţă în această privinţă, iar noi trebuia să gândim altceva, să încercăm să le surprindem pe laturile terenului, să atacăm mai mult pe extreme. Mă refer în special la ce s-a întâmplat în repriza a doua, pentru că Iulia Puşcaşu şi Elena Avădanii au fost într-o zi foarte bună. Dar acum, după război, ştiţi cum e, mulţi viteji se arată!

„Nu ştiu încă nimic de vreo nuntă între Narcisa Lecuşanu şi fiul meu”

* Care mai e situaţia băiatului dumneavoastră, Bogdan?
– Nu mai vrea să joace handbal, cu toate că mai putea. I s-a scârbit de ce i s-a întâmplat la Steaua, club cu care e în litigiu, ca şi mine. I-am zis ca măcar s-o mai facă de plăcere, dar nu mai vrea, e prea mare mojicia la care a fost supus. E incalificabil ce i s-a întâmplat şi nu zic asta doar pentru că e fiul meu. Nu ai voie să-i faci aşa ceva unui jucător. S-a accidentat pe teren, a făcut recuperarea şi nici măcar nu i s-a dat şansa să arate ce mai poate, pentru că l-au şi dat afară. Există nişte principii în Codul Muncii, iar în orice altă ţară civilizată persoana care a luat această decizie ar dispărea imediat din sport.

* Se întrevede vreo nuntă anul acesta între Narcisa Lecuşanu şi Bogdan Voina?
– Nu ştiu, chiar vreau să aflu şi eu lucrul acesta. Multă lume mă întreabă, dar deocamdată ei nu mi-au spus nimic. Cel mai important este că se înţeleg bine. Sunt de mai mult timp împreună, odată şi odată tot trebuie să se întâmple ceva. Însă adevărul e că Narcisa nu prea are timp. Numai în pielea ei să nu fii, face eforturi deosebite să reziste. Suferă, dar niciodată nu se dă deoparte, niciodată nu se scuză, iar această atitudine nu am întâlnit-o la multe handbaliste.

* Dar botezuri la Oltchim vor fi, pentru că se tot zvoneşte ceva şi în această privinţă? Acum vreo lună s-a lansat ipoteza că Luminiţa Dinu ar fi însărcinată?
– Nu ştiu dacă vor fi, n-am auzit nimic de aşa ceva până acum. Ştiu că Luminiţa Dinu îşi doreşte un copil şi este de înţeles. A ajuns la o vârstă la care probabil e însă mult mai greu să mai rămâi însărcinată.

* Majoritatea handbalistelor care au venit la Oltchim s-au şi stabilit aici, în Vâlcea… Cum vi se pare Râmnicul, e frumos ca oraş?
– Nu cred că e şi cazul meu, nu se pune problema să mă stabilesc la Vâlcea. Fiica mea, care e mai mare cu opt ani decât Bogdan, e stabilită în Bucureşti, am o nepoţică, deci cred că nu voi rămâne în Râmnic. Nu sunt însă bucureştean, m-a dus handbalul acolo. Sunt ardelean, din Sighişoara, aşa că mai degrabă m-aş întoarce acolo pentru că sunt tot oameni civilizaţi, e linişte, nu infernul din Capitală. Deocamdată prefer să rămân însă la Bucureşti. Cât despre Râmnic, nu pot să zic prea multe. E totuşi un oraş frumos, dar nu l-am prea cunoscut. Adevărul e că nu sunt tipul de om căruia să-i placă să se plimbe.

„Dacă arbitrii danezi au dreptate, handbalul românesc va avea de suferit”

* Credeţi că există vreun sâmbure de adevăr în spusele arbitrilor danezi de la meciul de handbal masculin România – Muntenegru de anul trecut, care au susţinut că s-a încercat mituirea lor de către unii oficiali ai FRH?
– Din exterior, nu pot să-mi dau eu cu părerea ce a fost acolo, cine anume are dreptate. Pe arbitrii aceştia nordici poţi să-i suspectezi de orice, dar nu că iau bani. EHF nu discută însă numai cazul nostru. E o situaţie generală în Europa, sunt vreo şase dosare de acest gen în care se fac cercetări.

* Care ar fi consecinţele în cazul în care s-ar dovedi că arbitrii respectivi au dreptate?
– Se pot lua decizii aspre la adresa handbalului românesc. Inclusiv în ceea ce priveşte partea feminină. Se poate merge chiar până la excluderea totală din competiţii. Şi Oltchim-ul ar avea de pierdut. Ferească Dumnezeu să fie adevărat, pentru că EHF nu glumeşte. Echipa din Kiel, de exemplu, care e cea mai titrată din handbalul masculin, va fi retrogradată până în Liga a III-a dacă e adevărat ce s-a vehiculat. La fel cum s-a întâmplat în Franţa, de exemplu, la Marsilia. La echipa de fotbal era Bernard Tapie, iar la cea de handbal era fratele său (n.r.: Jean-Claude). Acesta a încercat să-şi imite fratele, iar consecinţele au fost drastice: deşi era echipa campioană a Franţei şi tocmai câştigase Cupa Cupelor, Marsilia a fost retrogradată în Divizia a IV-a. Cu asemenea lucruri nu te poţi juca, nu contează că e vorba de o echipă bună, cu tradiţie. Ai greşit, plăteşti! Poţi să fii oricine. Asta pentru că în străinătate asemenea cazuri nu mai sunt judecate de persoane din lumea handbalului, ci de foruri din care fac parte oameni ai legi.

* Credeţi că doreşte cineva de peste hotare răul handbalului românesc?
– Eu sper că nu doreşte nimeni răul handbalului românesc. Însă acum trebuie să apăr în special handbalul feminin, în care sunt implicat în prezent. În mod normal, o decizie a EHF nu trebuie să afecteze şi handbalul feminin. 
Nicolae CIUCESCU