Diverse

„Regele” Hagi, aşteptat la Vâlcea

În zilele de 3, 4 şi 5 aprilie va avea loc pe terenul sintetic din cadrul stadionului „Municipal” faza zonală a Cupei Hagi, întrecere destinată tinerilor fotbalişti născuţi după anul 1997. Alături de etapa zonală de la Rm. Vâlcea, locaţie aleasă de fundaţia Hagi, organizatorul competiţiei, mai au loc în ţară alte 7 astfel de turnee, la care se adaugă şi întrecerile organizate în Bucureşti. În urma jocurilor disputate, primele două clasate ale fiecărui turneu, plus alte două echipe din Capitală, vor merge la faza finală a Cupei Hagi, ce se va desfăşura la Constanţa, în apropiere de ziua copilului, 1 iunie. În total, 16 echipe, printre care s-au putea număra şi cea a CSM-ului, antrenată de Emil Popescu. Alături de „municipali”, la turneul zonal de la Rm. Vâlcea vor mai participa reprezentantele altor 5 judeţe.

Coodonatorul zonal al „Cupei Hagi”, Gabriel Mangalagiu, ne-a informat că judeţele Argeş, Teleorman şi Olt şi-au desemnat deja reprezentantele (CSŞ Aripi Piteşti, CSŞ Alexandria şi FC Balş), pe lângă acestea urmând a mai intra în competiţie alte două echipe din Dolj şi Dâmboviţa. Jocurile propriu-zise vor începe sâmbătă, 4 aprilie, duminică, în ultima zi a întrecerii, fiind aşteptată şi vizita lui Gheorghe Hagi, iniţiatorul acestei competiţii. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button