Diverse

„Nu era corect să pierdem după ce am condus 56 de minute”

PERSEVERENŢĂ / La al doilea meci pe banca tehnică a Oltchim-ului, Radu Voina şi-a condus elevele spre o nouă victorie importantă pe plan european

Oltchim s-a impus cu emoţii în faţa campioanei Ungariei, iar tehnicianul Radu Voina, numit acum două săptămâni la cârma echipei vâlcene, şi-a felicitat la final elevele pentru efortul fantastic depus de-a lungul meciului, dar mai ales în ultimele 4 minute de joc, atunci când nimeni nu mai credea că Luminiţa Dinu şi coechipierele sale mai au resurse fizice şi morale să revină şi să câştige totuşi partida. „Victoria este a fetelor. S-au bătut admirabil, s-au zbătut foarte mult şi merită pe deplin să fie lăudate. Meciul a avut o intensitate extraordinară, iar oboseala şi-a spus cuvântul în partea finală.

E bine că am revenit într-un moment foarte delicat, că victoria a fost de partea noastră. Acum trebuie să urmăm politica paşilor mărunţi. Ritmul este infernal, dar sperăm că vom trece cu bine peste tot”, a spus Radu Voina.

Time-out cu noroc pentru Radu Voina

Deşi Oltchim a dominat peste 50 de minute din meci, vâlcencele au fost foarte aproape de a părăsi învinse terenul de joc în faţa campioanei Ungariei. La 26-25 pentru ETO Gyor, în minutul 56, Radu Voina a solicitat un time-out, iar lucrurile au revenit la normal. Oltchim a refăcut handicapul şi s-a impus cu 28-26. La finele partidei, tehnicianul echipei vâlcene a explicat ce le-a cerut jucătoarelor în acele momente: „În primul rând, am cerut time-out ca să le liniştesc. Apoi le-am spus fetelor să fie foarte atente în atac, să joace faza ofensivă cu doi pivoţi, pentru că apărarea maghiară, cu Anita Gorbicz în faţă, devenise foarte greu de trecut”, a mărturisit Voina, care a adăugat: „Nu era corect să pierdem după ce am condus 56 de minute. Fetele trebuie felicitate pentru că au luptat până la capăt, deşi s-a jucat într-un ritm infernal”.

Csaba Konkoly: „Gyor şi Oltchim vor merge mai departe”

Ambiţiosul antrenor al echipei ETO Gyor, Csaba Konkoly, s-a manifestat precum un vulcan pe toată perioada partidei din Sala Traian. Nu a stat o clipă pe banca de rezerve, a ţipat permanent la jucătoarele sale, a protestat adesea la deciziile arbitrilor, însă la final a recunoscut cu fair-play superioritatea echipei Oltchim. „Am întâlnit o echipă valoroasă, care ne-a învins. Ţin să felicit adversarele pentru dăruirea de care au dat dovadă. Noi am alergat tot timpul după egalare, iar atunci când am obţinut-o, nu am ştiut cum să o păstrăm. În mod normal, Gyor şi Oltchim vor merge mai departe din această grupă”, a spus Konkoly, care a refuzat în schimb să comenteze prestaţia arbitrilor sârbi Nenad Nikolic şi Dusan Stojkovic.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button