Liga V

„Câinii” din Şuşani au făcut egal acasă

După ce s-au „lăudat” că sunt singura echipă care până în etapa a şasea câştigase toate meciurile pe teren, însă în clasament aveau totuşi trecută o înfrângere, din cauză că au încălcat una dintre prevederile regulamentare (legată de folosirea obligatorie a câte trei jucători sub 20 de ani pe toată durata unui joc), „câinii” din Şuşani au început încet-încet să nu mai muşte pe nimeni. În etapa trecută au pierdut derbiul cu Olteţul de la Bălceşti (care totuşi nu poate fi catalogat întru totul ca o surpriză), iar în runda de duminică, 19 octombrie, n-au reuşit să iasă victorioşi din duelul cu AS Creţeni, o grupare mult mai slab cotată. Confruntarea de la Şuşani a fost una destul de strânsă, ambele echipe căutând mai întâi să stopeze drumul spre gol al adversarei.

Prima repriză a fost dominată de oaspeţi, aceştia marcând, surprinzător, de două ori, în timp ce adversarii lor nu au izbutit să concretizeze nici una dintre ocaziile create. În al doilea mitan, lucrurile au luat o altă întorsătură, cei din Şuşani au preluat controlul jocului şi au marcat de asemenea de două ori iar partida s-a terminat cu un rezultat de egalitate (2-2). La final, Ilarion Mitrache, reprezentantul grupării din Şuşani, s-a arătat foarte nemulţumit de rezultatul meciului. „Pentru o echipă aflată pe poziţia noastră, să facă egal acasă, este ca şi cum ar pierde”, ne-a declarat Mitrache. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button