Liga V

Juventus, mai bună ca Real

• echipa din Roeşti a învins la Cernişoara, iar speranţele de promovare au renăscut

Confruntarea dintre Real Cernişoara şi Juventus Roeşti, disputată duminică, 19 octombrie, a fost câştigată clar de către gruparea vizitatoare. Primul gol marcat de Gheorghe Gheran (1-0) a fost imediat urmat de un altul înscris de colegul său Marius Amza, scorul devenind astfel 2-0 pentru gruparea din Roeşti. Până la pauză nici una dintre cele două formaţii nu a reuşit să mai puncteze, iar la pauză Juventus avea deja un avantaj de două goluri în faţa adversarilor săi. Imediat după începutul celei de-a doua reprize, fotbaliştii de la Cernişoara au reuşit să marcheze şi să dea emoţii celor din Roeşti (2-1). Ceva mai târziu, acelaşi Marius Amza de la Juventus Roeşti a mai înscris o dată pentru oaspeţi, iar scorul de 3-1 s-a menţinut până la final.

După izbânda de la Cernişoara, antrenorul grupării din Roeşti, Ion Mazilescu, s-a arătat destul de mulţumit de rezultatul obţinut şi a ţinut să transmită felicitări anumitor persoane care au avut o importanţă deosebită în fotbalul din Roeşti. „Mulţumesc în primul rând jucătorilor pentru efortul pe care îl depun la echipa noastră, iar în al doilea rând sponsorului principal, Adrian Grigore, care a investit foarte mult în fotbalul din Roeşti, lucru pentru care merită toată aprecierile noastre. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să mulţumim autorităţilor locale din Roeşti pentru sprijinul pe care ni l-a acordat de-a lungul timpului, dar din partea cărora aş dori mai multă implicare”, ne-a declarat Ion Mazilescu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button