Liga V

Voinţa Orleşti a învins „haita” din Şuşani

• dinamoviştii au acuzat prestaţia arbitrului Alin Iagăr

Voinţa Orleşti a reuşit să confirme statutul de principală favorită în lupta pentru promovare în Liga a IV-a şi să se impună în derbiul cu Dinamo Şuşani, grupare care până la ora meciului era neînvinsă pe teren. Singurul eşec (consemnat de altfel în clasamentul la zi al Seriei a II-a) al celor din Şuşani a fost cel din a doua rundă a turului, atunci când au pierdut la „masa verde” meciul cu Avântul Amărăşti, grupare pe care „câinii” au învins-o pe teren cu 4-1. Dinamoviştii au fost cei care au deschis scorul şi se părea că au capacitatea de a cuceri puncte de la Orleşti. Mihai Dinu a spart gheaţa pentru fotbaliştii din Şuşani, iar scorul de 1-0 s-a menţinut până la pauză, datorită faptului că Voinţa nu a reuşit să marcheze.

În cea de-a doua jumătate a partidei lucrurile au stat cu totul altfel. Gazdele au apăsat serios pe acceleraţie şi au reuşit să întoarcă soarta partidei, înscriind nu mai puţin decât patru goluri. Scorul final al întâlnirii a fost aşadar de 4-1 pentru cei din Orleşti.
La final, Ilarion Mitrache, delegatul echipei din Şuşani, s-a arătat foarte nemulţumit de rezultat şi a găsit imediat o scuză: arbitrajul prestat de Alina Iagăr chiar sub privirile vicepreşedintelui AJF Viorel Neacşu, prezent ca observator la acest meci. „În cea de-a doua repriză, adversarii noştri au avut câteva altercaţii cu arbitrii, lucruri care probabil i-au cam speriat pe cavalerii fluierului. În urma acelor incidente, aceştia au încetat să îşi mai facă treaba şi nu au mai sancţionat corespunzător anumite intrări mai dure ale celor de la Orleşti, în timp ce, culmea, un jucător de-al nostru avea să fie eliminat. La cum au jucat cei din Orleşti puteau să termine şi ei meciul în inferioritate, însă centralul le-a trecut cu vederea toate abaterile”, ne-a declarat Ilarion Mitrache. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button