Liga V

Piovra a „înghiţit” Cerna

Întâlnirea dintre Piovra Lăpuşata şi Cerna Copăceni s-a terminat cu o victorie clară pentru echipa gazdă. Prima jumătate a partidei a fost dominată de gruparea din Lăpuşata, iar una dintre încercările fotbaliştilor Piovrei de a marca s-a concretizat, atunci când Mihai Constantinescu a schimbat scorul în 1-0. Cum oaspeţii nu au reuşit să înscrie nici un gol, scorul la pauză a fost 1-0 pentru Piovra. În cea de-a doua repriză, gruparea din Lăpuşata a punctat din nou prin golul lui Ilie Ilina, scorul devenind astfel 2-0. Pentru că formaţia de la Copăceni nu a spart gheaţa nici în a doua jumătate a meciului, rezultatul final al confruntării a rămas 2-0 pentru Piovra. Dumitru Udrea, unul dintre finanţatorii grupării Piovra Lăpuşata, s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei sale.

„De această dată jucătorii noştri au avut mai multă ambiţie, au jucat bine, şi am câştigat. Sunt foarte mulţumit de rezultat, dar consider că nu este momentul să ne-o luăm în cap, mai ales că ne aşteaptă câteva meciuri foarte grele, cu echipe care sunt în fruntea ierarhiei. Dar chiar şi aşa este clar faptul că vom face tot posibilul să obţinem rezultate cât mai bune”, a declarat Dumitru Udrea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button