Diverse

Cupa „Florile Govorei”, la a III-a ediţie

În zilele de 19 şi 20 iulie, la Băile Govora se va organiza tradiţionala manifestare cultural-artistică şi sportivă intitulată „Florile Govorei”. Având în vedere faptul că în staţiune, în cantonament, se vor afla şi câteva echipe de juniori ale unor cluburi binecunoscute în ţară, pentru latura sportivă a manifestării govorene s-a decis organizarea unui turneu de copii şi juniori, destinată micuţilor fotbalişti născuţi în anii 1992 şi 1993. Cupa „Florile Govorei”, denumire împrumutată de la sărbătoarea care are loc în staţiune în fiecare an în luna iulie, se află deja la a treia ediţie.

La acestă competiţie ar urma să participe echipele de juniori ale cluburilor FC Govora, CSM Rm. Vâlcea, Oltchim Rm. Vâlcea, Unirea Tricolorul Goleşti, Farul Constanţa, Progresul Bucureşti şi Internaţional Curtea de Argeş. Lista ar putea suferi modificări până atunci, în funcţie de acceptul cluburilor invitate de a participa sau nu la turneu. Pe această listă s-au aflat şi juniorii de la Steaua Bucureşti (antrenaţi de Vasile Aelenei), dar se pare că gruparea din Ghencea nu se va afla în Băile Govora în zilele de 19 şi 20 iulie. „Dacă nu vor fi mai multe echipe de juniori şi competiţia se va putea desfăşura doar pe parcursul unei singure zile, atunci există şi posibilitatea să facem un turneu şi pentru seniori, dar de data aceasta cu echipe din zonă, probabil din Pietrari, Stoeneşti şi Buneşti, căci oricum mulţi dintre jucătorii acestor formaţii se vor afla în staţiune la sărbătoarea «Florile Govorei». O decizie finală o vom lua în săptămâna dinaintea turneului” – a spus Mihai Ciobanu, preşedintele echipei FC Govora. În locul Stelei ar putea fi chemată să participe echipa de juniori de la Goleşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button