Diverse

1, 2, 3, 4, Cupa şi Campionatul!

• După câştigarea campionatului, FC Ghecon îşi doreşte să-şi treacă în cartea de vizită un nou trofeu, cel al Cupei României
• Finala dintre Ghecon şi Sportul se va disputa miercuri, 3 iunie, de la ora 18.00, pe stadionul Hidroelectrica

FC Ghecon Lăpuşata a trăit intens acest sezon. Plecată din start ca favorită la câştigarea campionatului, formaţia antrenată de Emil Popescu a avut parte şi de momente mai puţin plăcute, în care s-a temut că nu-şi va putea îndeplini obiectivele. Până la urmă, în ultimul ceas, s-a deşteptat şi a reuşit să realizeze ce şi-a propus. Sâmbătă, 30 mai, a câştigat campionatul şi astfel dreptul de a reprezenta judeţul la meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, iar la mijlocul acestei săptămâni îşi poate trece în palmares un nou succes. Pentru ca sezonul să fie unul perfect, pe lângă promovarea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, FC Ghecon are nevoie şi de trofeul destinat câştigătoarei fazei judeţene a Cupei României, competiţie care-şi va disputa ultimul act miercuri, 3 iunie, pe stadionul Hidroelectrica din nordul Râmnicului, de la ora 18.00.

Pentru a cuceri eventul, Ovidiu Ciortan şi colegii săi trebuie însă să treacă peste Sportul Rm. Vâlcea, echipă ce s-a aflat şi ea în situaţia Gheconului în urmă cu doi ani, atunci când triumfa pe plan judeţean în urma câştigării campionatului şi a Cupei României. Din acea echipă a făcut parte şi Iulică Roşoagă, liderul de acum al formaţiei din Lăpuşata, care va încerca să repete din nou performanţa, chiar dacă pentru îndeplinirea obiectivului va trebui să-şi înfrunte şi să-şi învingă fosta echipă. Ghecon pare favorită, însă şi Sportul se poate evidenţia atunci când se mobilizează şi abordează un joc cu ambiţie. Iar pentru formaţia lui Neluş Giuran, finala de miercuri reprezintă singura variantă pentru a salva acest sezon. Dacă lupta din campionat s-a dovedit a fi fost o „pălărie” prea mare pentru Sportul, Leo Ştefan şi compania s-ar mulţumi acum, în condiţiile date, doar cu trofeul destinat Cupei României, câştigarea fazei judeţene a acestei competiţii oferindu-le prilejul de a juca cel puţin un meci oficial de Liga a III-a, poate cu FC Oltchim.

La Sportul, obiectivul e clar: „Vrem să câştigăm Cupa României”

Cu gândul la finala Cupei României, care va avea loc în această săptămână, Sportul Rm. Vâlcea nu s-a forţat prea mult în meciul cu Damila Măciuca, din cadrul ultimei runde a campionatului. Fosta campioană judeţeană a fost înfrântă cu 4-1, acest rezultat ajutând echipa sponsorizată de Dan Niţu să-şi păstreze locul în Liga a IV-a. Damila şi-a luat astfel revanşa după eşecul din semifinalele Cupei României, atunci când Sportul s-a impus cu 6-2 la Horezu. Înfrângerea nu i-a dezarmat însă pe jucătorii echipei Sportul Rm. Vâlcea. De altfel, delegatul Mihai Ionescu a spus de mai mult timp că meciurile din campionat nu mai prezentau nici un interes pentru Alin Savu şi compania, mai ales că poziţia ocupată în clasament nu le mai permitea promovarea, iar de retrogradat nici nu se pune problema. „Singurul obiectiv pentru care mai putem lupta în acest an este Cupa României. Jucătorii sunt extrem de motivaţi pentru a câştiga faza judeţeană a acestei competiţii. Ne vom reuni în efectiv complet la meciul din cupă. Nici nu admitem să nu ne adjudecăm acest trofeu”, ne-a declarat Mihai Ionescu. (L.C.) (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button