Liga Nationala

Ziua marelui derby din handbalul românesc! Vâlcea înfruntă campioana ţării

La fotbal, avem Dăeşti – Slatina, iar la handbal, CSM Bucureşti – SCM Rm. Vâlcea, marele derby din handbalul românesc, din ultimii ani. Partida va avea loc tot sâmbătă, 12 martie, de la ora 15.30, în Sala Polivalentă, din Capitală. Badiu şi Barbu, din Cluj, vor conduce acest meci în care se întâlnesc echipele de pe locurile 2 şi 3 din Liga Florilor. Cele două sunt despărţite în clasament de patru puncte. Ipotetic vorbind, e vorba doar despre un punct. Vâlcea are o restanţă de jucat, cu ultima clasată, din care se presupune că va lua cele trei puncte.

CSM Bucureşti e la doar un punct în spatele liderei, Rapid. Dacă Vâlcea câştigă acest meci de foc, ”tigroaicele” pierd din nou contactul cu giuleştencele. Elevele lui Bent Dahl nu au neapărat ca obiectiv titlul, dar şi l-ar dori, dacă ar fi posibil. Dintre cele trei, însă, SCM are cele mai mici şanse să se claseze la final în fruntea ierarhiei. ”Roş-albastrele” sunt în urma primelor clasate şi ca buget, şi ca lot. Pentru Vâlcea ar fi o performanţă şi dacă termină pe locul 2. Asta înseamnă că una dintre marile puteri din acest moment ale handbalului românesc va fi în urma formaţiei de la poalele Capelei.
Sâmbătă, la Bucureşti, din tabăra vâlceană lipsesc Levchenko şi Florica, ambele accidentate. Derby-ul Ligii Florior se poate juca din nou cu sala plină. Restricţiile au fost ridicate. Cu siguranţă, Vâlcea va beneficia, în capitală, de sprijinul suporterilor. Un grup numeros, format din iubitori ai handbalului vâlcean, şi-a anunţat prezenţa în Polivalenta din Bucureşti.

HANDBAL FEMININ / Liga Florilor / Sezon 2021-2022

Restanţă etapa a X-a

• Miercuri, 9 martie:
Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila    25-21

Etapa a XVII-a

• Vineri, 11 martie:
CSM Slatina – CSU Ştiinţa Bucureşti  (Ora 16.00)
SCM Gloria Buzău – CSM Deva          (Ora 18.00)

• Sâmbătă, 12 martie:
HC Zalău – SCM Craiova                    (Ora 11.00)
Măgura Cisnădie – Rapid Bucureşti      (Ora 11.00)
CSM Bucureşti – SCM Râmnicu Vâlcea (Ora 15.30)
Dunărea Brăila – Gloria 2018 Bistriţa   (Ora 17.00)
Dacia Mioveni – Minaur Baia Mare        (Ora 17.30)

Clasament

1. Rapid Bucureşti            16 13 0 3 476-423  39p.
2. CSM Bucureşti              16 12 2 2 465-379  38p.
3. SCM Rm. Vâlcea           15 11 1 3 431-392  34p.
4. Măgura Cisnădie           16 11 0 5 437-406  33p.
5. SCM Gloria Buzău         16 10 1 5 440-405  31p.
6. Minaur Baia Mare          16 9 0 7 460-449   27p.
7. Dunărea Brăila              16 8 1 7 438-404   25p.
8. HC Zalău                      16 8 1 7 359-363   25p.
9. SCM Craiova                 16 7 2 7 421-419   23p.
10. Gloria Bistriţa-Năsăud  16 6 2 8 408-398   20p.
11. CSM Slatina                16 5 0 11 394-424  15p.
12. Dacia Mioveni 2012     16 5 0 11 364-397  15p.
13. CSU Ştiinţa Bucureşti   16 1 0 15 372-475   3p.
14. CSM Deva                   15 0 0 15 299-429   0p.

Etapa a XVIII-a

• Miercuri, 16 martie:
SCM Craiova – SCM Gloria Buzău         __-__
CSM Deva – CSM Bucureşti                 __-__
Ştiinţa Bucureşti – Dacia Mioveni 2012 __-__
Minaur Baia Mare – HC Zalău              __-__
Rapid Bucureşti – Dunărea Brăila    (Ora 16.00)
Gloria Bistriţa – CSM Slatina           (Ora 17.00)
SCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie (Ora 18.00)

Articole Similare

Back to top button