Vlădulescu speră ca Guvernul şi Consiliul Judeţean să-şi schimbe atitudinea faţă de comuna Budeşti şi să o ajute cu fonduri

vladulescu ionelÎn final, deşi avea obligaţia să contribuie cu fonduri la construirea bazei sportive de la Budeşti, Guvernul nu a mai alocat niciun leu pentru această investiţie, prinsă pe fosta Ordonanţă 7. Viceprimarul PNL Ionel Vlădulescu se teme că la fel se va întâmpla şi cu lucrările de reabilitare şi modernizare a drumurilor, multe dintre acestea afectate de calamităţile din această vară. „Aşa, neoficial, ni se spune că Budeştiul nu prea e ajutat cu fonduri de către Guvern şi CJV pentru că e o comunitate puternică, capabilă să se descurce singură. Nu este în regulă această gândire! Comuna Budeşti are un potenţial enorm, dar trebuie sprijinită să-l valorifice. Bugetul local nu ne permite să suportăm investiţii în drumuri, extinderi de apă şi canalizare, care se ridică la valori de sute de miliarde. Noi, de-a lungul timpului, am mai reuşit să facem treabă cu fondurile europene, dar uitaţi-vă că, pentru perioada 2014-2020, nici pănă acum n-au apărut ghidurile de finanţare. În plus, repet, dacă am primi sprijin şi noi de la Guvern şi Consiliul Judeţean, ar fi mai uşor să dăm înainte”, a apreciat liberalul. De la CJV, Vlădulescu aşteaptă în continuare şi demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DJ 678, drumul fiind în prezent foarte degradat, ca să nu spunem un adevărat pericol public.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button