Social

Viaţa galicenilor, mai frumoasă datorită gesturilor nobile făcute de Florea Udrea

Florea Udrea este consilier local, liderul PNL Galicea şi director general al SC Catani SRL, o companie care asigură aproape 50 de locuri de muncă. De peste 20 de ani, în prejma sărbătorilor, dar nu numai, acest om cu suflet mare este atent la cei din jurul său şi încearcă să-i ajute cu ceea ce poate. Anul acesta, Florea Udrea a avut primele acţiuni umanitare de Paşti, în iunie şi apoi în august. Le-a oferit ghiozdane şi rechizite mai multor copii proveniţi din familii cu venituri foarte mici, iar în august, când firma CATANI a împlinit 25 de ani de la înfiinţare, seria gesturilor umanitare a continuat şi mai intens. Atunci, tot pentru cei mici, au fost organizate competiţii sportive, manifestări artistice şi culturale. A fost adusă chiar şi o piesă de teatru, dar surprizele nu s-au oprit aici. Ei bine, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun din acest final de an, Florea Udrea este din nou alături de comunitatea sa şi face gesturi nobile. Săptămâna aceasta, le-a oferit elevilor şi preşcolarilor din Galicea aproape 300 de cadouri care, pe lângă fructe, răcoritoare şi alte mici atenţii, au cuprins şi câteva bunătăţi – producţie proprie CATANI, realizate la brutăria şi cofetăria societăţii. Florea Udrea nu a uitat nici de Corul „Vocea Topologului”, coordonat de preotul paroh Ion Tiţu, promotorul majorităţii acţiunilor culturale şi artistice din zonă, un adevărat ambasador al tradiţiilor şi obiceiurilor locale, fără de care identitatea şi rădăcinile unei comunităţi se pierd, iar sărbătorile de iarnă nu au aceeaşi magie. Florea Udrea a identificat şi 15 familii nevoiaşe, iar în Ajunul Crăciunului le va vizita încărcat cu alimente, cozonaci şi alte produse care nu trebuie să lipsească de pe masa nimănui.

Articole Similare

Back to top button