Diverse

Vâlceanca Iulia Andrei s-a evidenţiat la naţionala de cadete

nicoleta lazar noi 2011* selecţionata pregătită de Constantin Dincă şi Nicoleta Lazăr a câştigat trei partide amicale în Muntenegru

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc reunirea lotului naţional de cadete, în vederea participării la un puternic turneu internaţional, programat în Muntenegru. Pentru această acţiune au fost convocate de antrenorii Constantin Dincă şi Nicoleta Lazăr, printre altele, şi patru handbaliste de la Energetic. Este vorba despre Iulia Andrei, Oana Bucă, Florentina Craiu şi Bianca Curment, jucătoare pregătite la echipa de club de Aurelian Roşca şi Marius Dănuleţ. Acestea au făcut deplasarea la Pljevlja, acolo unde naţionala României de cadete a înfruntat trei echipe destul de puternice la nivel juvenil. Este vorba despre selecţionata ţării gazdă, Muntenegru, despre cea a Croaţiei, dar şi despre reprezentativa Macedoniei. Handbalistele române şi-au respectat blazonul şi au reuşit să câştige întrecerea amicală din Muntenegru. S-au impus cu 23-17 în faţa echipei din Macedonia, au câştigat cu 34-29 meciul cu Croaţia şi cu 33-30 pe cel cu Muntenegru. În acest jocuri s-a remarcat şi vâlceanca Iulia Andrei, o jucătoare care în urmă cu câteva zile, pe 19 martie, a împlinit 15 ani. Ea a fost a doua marcatoare a echipei române în cele trei partide disputate. A înscris 18 goluri pentru selecţionata de cadete. Pe primul loc în topul marcatoarelor s-a aflat Diana Axinte, o jucătoare din Brăila, care, graţie celor 40 de goluri marcate, a primit şi titlul de golgheter al turneului. Revenind la Iulia Andrei, mai trebuie spus că aceasta este căpitanul echipei de la Energetic, cea care anul trecut a câştigat campionatul naţional de junioare III. Andrei este o jucătoare importantă pentru trupa lui Aurelian Roşca, de viitorul căreia se interesează mai multe echipe. Conform informaţiilor pe care le avem, aceasta a fost curtată de două grupări din Liga Naţională de Handbal, dar şi de nişte formaţii din străinătate, care au văzut-o jucând la nişte turnee amicale internaţionale desfăşurate anul trecut. Deocamdată, aceasta nu se află sub contract cu nici un club. A ezitat să-şi ia un angajament pentru că nu-şi doreşte un contract pe termen foarte lung, de 6-7 ani, aşa cum vizează o parte din cluburile care au abordat-o. Până să ajungă se evolueze la senioare, însă, mai are nişte competiţii juvenile, în care este angrenată cu echipa de la Energetic şi pe care îşi doreşte să le câştige, pentru a-şi îmbunătăţi palmaresul.

Cadetele vor înfrunta la Sânnicolau Mare şi echipa naţională similară a Ungariei

După turneul din Muntenegru, cadetele s-au întors în ţară. Ele au poposit la Sânnicolau Mare, acolo unde au continuat stagiul de pregătire alături de cei doi selecţioneri, Constantin Dincă şi Nicoleta Lazăr. În afară de antrenamente, în programul echipei naţionale de cadete au fost incluse alte trei meciuri amicale. Ele se vor desfăşura în acest sfârşit de săptămână. România îşi va măsura forţele cu selecţionata similară a Ungariei vineri, 23 martie, sâmbătă, 24 martie şi duminică, 25 martie, când se va şi încheia acţiunea reprezentativei de cadete. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button