Diverse

Victorina Bora şi Carmen Amariei vor juca la Vâlcea

* cele două handbaliste evoluează în prezent la Terom Z Iaşi, care activează în Divizia A

Pe 8 aprilie, liderul seriei I a Diviziei A de handbal feminin, Terom Z Iaşi va veni la Vâlcea pentru a disputa partida din campionatul regulat, cu gruparea Centrului de Excelenţă, Naţional Rm. Vâlcea. În sala de sport de la Energetic va putea fi urmărită la lucru şi Carmen Amariei, o jucătoare pe care prima reprezentativă a României s-a bazat mult timp. După ani buni în care a jucat la un nivel destul de înalt, ea a ajuns în Moldova, pentru a pune umărul la promovarea echipei din Iaşi în primul eşalon handbalistic al ţării. La Terom, Amariei este antrenată de vâlceanca Victorina Bora, cea care, din vară, va mai avea în echipă o altă jucătoare emblematică pentru naţionala României. Este vorba despre extrema Cristina Vărzaru, care a semnat deja un precontract cu formaţia moldoveană. De menţionat ar mai fi şi faptul că partida de la Energetic, de pe 8 aprilie, dintre Naţional Rm. Vâlcea şi Terom Z Iaşi va servi drept antrenament pentru moldovence, care, trei zile mai târziu, vor disputa derby-ul seriei, cu Rapid Bucureşti. Gruparea feroviară se află la doar două puncte în spatele formaţiei pregătită de Victorina Bora, care are însă şi avantajul meciului direct, de la Iaşi, pe care l-a câştigat la o diferenţă de cinci goluri. Cu alte cuvinte, chiar dacă va fi să piardă în Capitală, Terom nu va ceda primul loc, decât dacă Rapid se impune la cel puţin şase goluri diferenţă, ori acest lucru este greu de crezut că se va întâmpla.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button