Diverse

Vâlcea va fi, în acest week-end, capitala fotbalului juvenil! Începe Oltenia Boromir Winter Cup!

Timp de trei zile, începând de vineri, 7 februarie şi până duminică, 9 februarie, judeţul nostru va găzdui cel mai mare turneu juvenil al perioadei din România. Este vorba despre Oltenia Boromir Winter Cup, competiţie organizată de FC Oltenia Rm. Vâlcea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria Râmnicului, compania Boromir, SCM Rm. Vâlcea şi alţi sponsori. După cum am mai anunţat, întrecerea va fi structurată în două etape. Acest week-end este dedicat copiilor din categoriile 2007 şi 2010. Meciurile se vor disputa pe stadionul sintetic din Zăvoi şi la ”balonul” de pe Dem Rădulescu, unde îşi are sediul clubul FC Oltenia.

În total, săptămâna aceasta şi cea viitoare, vor participa la turneul de la Vâlcea peste 600 de tineri practicanţi ai sportului-rege. La categoria 2007 vor intra în competiţie opt echipe. Acestea au fost împărţite în două grupe. În prima dintre ele se regăsesc formaţiile: Dinamo Bucureşti, Viitorul Argeş, Pandurii Tg. Jiu şi SCM Rm. Vâlcea. Startul întrecerii se dă vineri, 7 februarie, la ora 15.00. Finala va avea loc duminică, 9 februarie, la ora 16.00. La 2010 se vor lupta pentru supremaţie 12 echipe, care au fost împărţite în trei serii. Din grupa A fac parte FCSB (echipa roşie), Dinamo Bucureşti (alb), Luceafărul Tr. Severin şi Oltenia Rm. Vâlcea (galben), în grupa B au fost repartizate Dinamo Bucureşti (roşu), Oltenia Craiova, Sport Kids Tr. Severin şi Oltenia RM. Vâlcea (negru), iar în grupa C se regăsesc FCSB (albastru), CSC Ghiroda, Athletic Slatina şi SCM Rm. Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button