Liga IV

Tilioiu, campion de iarnă în Liga a IV-a, la goluri marcate!

După etapa a 15-a, s-a tras linie în Liga a IV-a. Pe primul loc în ierarhie se situează Sparta Rm. Vâlcea. Locul 2 este ocupat de SCM, iar pe 3 se află FC Păuşeşti Otăsău. Diferenţa dintre cele trei este mică şi lupta pentru titlu rămâne deschisă în retur. Nu aceeaşi este ordinea în ierarhie şi la golgheteri. Cel mai prolific jucător din Elită provine de la echipa de pe locul 3, FC Păuşeşti Otăsău. Atacantul acesteia, Adi Tilioiu, este golgheter al Ligii a IV-a la finalul turului cu 20 de goluri marcate. A jucat în toate cele 15 meciuri ale echipei sale. Cel mai puţin, 59 de minute, în cel cu Viitorul Mateeşti. Pe locul secund în clasamentul golgheterilor se află Ciprian Vlădoi, de la Chimia, care a ratat şansa să mai înscrie, pe final de tur. S-a accidentat la genunchi în meciul cu Sparta. Astfel, s-a oprit la 19 goluri. Pe ultima treaptă a podiumului, în ceea ce priveşte golurile marcate, se află Grigore Ceapă. Fotbalistul de la SCM a punctat de 17 ori pentru trupa din Zăvoi, echipa cu cel mai bun atac. Vicelidera are 77 de goluri înscrise şi doar opt primite, ca şi Sparta. Top 10 (chiar 11) al golgheterilor Ligii a IV-a este completat de: Mădălin Roşu (CS Guşoeni) şi Vali Mihalcea (Sparta), cu câte 13 ”boabe”, Radu Georgescu (SCM) – 11 goluri, Bogdan Spătaru (Unirea Tomşani) – 10 goluri, George Neacşu (SCM) – 9 goluri, Adrian Surdu (Minerul Berbeşti) – 9 goluri, Alexandru Bădiţă (Unirea Tomşani) – 9 goluri, Bogdan Mihăilă (CS Mădulari) – 9 goluri.

Articole Similare

Back to top button