Alte sporturi

Tenis Club Capela va organiza patru turnee la Vâlcea

Avram Dan• prima competiţie de tenis de câmp va avea loc pe 7 aprilie, iar ultima pe 1 septembrie

Antrenorul Dan Avram a anunţat că, recent, CS Tenis Club Capela a obţinut de la FRT aprobările necesare pentru organizarea a patru concursuri în judeţul Vâlcea. Turneele vor fi destinate copiilor încadraţi la categoriile de 10 ani – fete, 10 ani – băieţi, 12 ani – fete şi 12 ani – băieţi. Prima competiţie se va numi Cupa Capela şi va avea loc pe data de 7 aprilie, pe baza sportivă „1 Mai”. Apoi, pe 28 mai, în oraşul condus de primarul Constantin Niţu, se va desfăşura Cupa Cocoşului de Hurez. La jumătatea verii, mai exact, pe 7 iulie, este programată Cupa Râmnicului, cel de-al treilea turneu din cadrul competiţiilor organizate de Tenis Club Caplea. Seria concursurilor se va încheia pe 1 septembrie, când tinerii sportivi se vor lupta pentru obţinerea unor noi performanţe la Cupa Oraşului Horezu.
„Pe această cale, doresc să îi mulţumesc domnului Constantin Niţu, pentru sprijinul acordat în privinţa organizării acestor competiţii. Intenţionăm să colaborăm şi în continuare cu dânsul pentru dezvoltarea tenisului de câmp la nivelul localităţii. În legătură cu cele două turnee care vor avea loc la Horezu, vreau să vă mai spun că primăria oraşului ne va pune la dispoziţie baza sportivă pe care se vor desfăşura meciurile, mingile şi cupele necesare pentru premierea câştigătorilor”, a afirmat Dan Avram, antrenor şi fondator al CS Tenis Club Capela.
În încheiere, el a anunţat că, la cele patru competiţii de tenis care se vor desfăşura la Vâlcea, vor participa copii proveniţi de la cluburi de profil din întreaga ţară. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button