Alte sporturi

ŞTIAŢI CĂ?

* SCHIFUL de o persoană, de la proba acvatică având acelaşi nume, are 8 metri lungime, lăţimea de 50 centimetri şi cântăreşte 15 kilograme. Dimensiunile cresc atunci când este destinat echipelor de doi sau patru sportivi, ajungând ca în cazul când este vorba de opt plus cârmaciul, lungimea ambarcaţiunii să fie de 18,50 metri (!), lăţimea de 60 centimetri şi 120 kilograme (explicabil, pentru că înseamnă şi ramele care susţin vâslele şi scaunelele mobile).

* La HOCHEI PE GHEAŢĂ, poarta are o lungime de 183 centimetri şi o înălţime de 122 centimetri. Terenul de joc este un dreptunghi de 60/30 metri cu colţurile rotunjite, iar mantinela este imprejmuirea din lemn, de 100-120 centimetri înălţime.

* Înainte de plecarea în proba completă de CĂLĂRIE, se face cântărirea concurenţilor, care nu trebuie să depăşească 75 kilograme. Înălţimea obstacolelor nu trebuie să fie mai mare de 140 centimetri, iar lăţimea să se limiteze la 4 metri.

* CALUL CU MÂNERE, aparatul care dă bătăi de cap gimnaştilor, are o înălţime de 110 metri de la sol şi este dotat cu două mânere de 12 centimetri înălţime peste cal. Lungimea sa este de 163 centimetri şi lăţimea de 35 centimetri.

* În anul 1890 s-au organizat primele CONCURSURI CICLISTE pe şoseaua Kiseleff din Bucuresti, pe o distanţă de 13 kilometri. Doi ani mai târziu s-a lungit traseul, până la Ploieşti, iar în 1884 s-a concurat de la Bucureşti la Brasov. Tot atunci, Anton Prucher a realizat o mare performanţă pentru acele vremuri, parcurgând drumul Bucuresti – Paris (2000 kilometri) în 23 de zile. În 1896 s-a construit în Capitală primul velodrom (din lemn, cu pista de 333 metri).

* CANOEA, ambarcaţiunea ascuţită la ambele capete, de origine canadiană, are 520 centimetri lungime, lăţimea de 75 centimetri şi o greutate de 16 kilograme, pentru proba de simplu, respectiv 650 centimetri lungime, 75 centimetri lăţime şi 20 kilograme la proba de dublu.

* Masa de TENIS este lungă de 274 centimetri, lată de 152 centimetri şi înaltă de 76 centimetri. Fileul este înalt de 15,25 centimetri, iar mingea din celuloid are diametrul  de 38 milimetri şi greutatea de 2,4-2,5 grame.

* LOVITURA DE POARTĂ de la fotbal a avut o evoluţie interesantă în timp. La primele meciuri, când mingea ieşea în aut de poartă, echipa aflată în apărare executa o lovitură directă de pe linia porţii. După ce în 1903 s-a decis ca repunerea să fie executată de la marginea suprafeţei de poartă, în 1937 s-a stipulat în regulament că jucătorii echipei adverse să iasă din careul de 16 metri şi că lovitura nu poate fi executată din braţele portarului.

* Din Primul Război Mondial, MIŞCAREA OLIMPICĂ a ieşit marcată, dar a supravieţuit. Jocurile nu s-au mai disputat în 1916, la Berlin, aşa cum era stabilit, dar în 1920 sportivi din 22 de ţări s-au întalnit la Anvers, în Belgia. A fost neplăcut că nu au fost nişte Jocuri ale reconcilierii, aşa cum îşi dorise Pierre de Coubertin, asta pentru că ţările învinse în război (Germania, Austria, Ungaria, Turcia şi Bulgaria) nu au fost invitate să participe la Olimpiadă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button