Politica

Sprijin total pentru Iosiv Predescu şi comunitatea din Ghioroiu

Ghioroiu este o comună aflată în zona de sud, la marginea judeţului Vâlcea. Mulţi nici măcar nu au auzit de ea, iar de-a lungul timpului decidenţii politici n-au prea băgat-o în seamă. Din 2016, însă, lucrurile au început să se schimbe. Alegerea lui Iosiv Predescu în funcţia de primar şi faptul că acesta a început să se bată pentru această comună au contat enorm. Uşor, uşor, la Ghioroiu, au început să vină fonduri, să se modernizeze infrastructura şi, în general, să se întâmple lucruri pozitive.

Iosiv Predescu a extins sistemul de alimentare cu apă pe o distanţă de 10,6 kilometri şi a făcut aproape 700 de branşări individuale. A semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea drumuri de interes local pe o lungime de 10,5 km. (Căzănești, Vlăicușei, Peștenița, Mierea, Brâuleț, Boieru, Biserica Sf. Nicolae Ghioroiu, Scurta, Pod Sergică – hotar Mecea), proiectul cuprinzând şi construirea a 5 poduri din beton armat, peste pârâul Mierea, la “Dumitrașcu-Iana”, dar şi la Gubandru-Manu, Sergică, Brâuleț şi Vlăicușei. Un alt proiect reuşit de Iosiv Predescu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Ghioroiu, în perspectiva alegerilor din 27 septembrie, este şi podul dalat monolit, peste pârâul Pesceana, lângă Biserica Sf. Voievozi. Sistemul de supraveghere video cu 8 camere amplasate în toate satele, achiziția unui buldoexcavator pentru deszăpezire și situații de urgență, atribuirea cu titlu gratuit, prin donație, către primărie a unei autoutilitare și a două autoturisme Dacia Logan pentru nevoile comunei (primărie și Serviciul de alimentare cu apă) – sunt, de asemenea, lucruri cu care Iosiv Predescu se mândreşte. Tot în această perioadă, s-a modernizat şi extins sistemul de iluminat public, fiind montate 150 de lămpi noi cu LED-uri, s-a împrejmuit şi recondiţionat Şcoala Gimnazială Ghioroiu şi s-a construit o magazie pentru lemne, atât de necesară, la această unitate de învăţământ. La o altă şcoală, cea de la Ştirbeşti, Iosiv Predescu a realizat împrejmuirea, iar în ceea ce priveşte drumurile judeţene către Frăţilă (1,9 km.) şi Dănciuleşti (3,6 km.) a executat lucrări de profilare, pietruire şi compactare. De altfel, intervenţii similare s-au făcut pe cam toate drumurile din comună. În paralel, s-a decolmatat cursul pârâului Pesceana, în zona Oprişan – Iorga (250 m), s-a recondiţionat Monumentul Eroilor, s-au montat indicatoare cu satele componente şi, nu în ultimul rând, s-au reabilitat staţiile de autobuz.

Planuri frumoase şi serioase pentru Ghioroiu

În continuare, Iosiv Predescu are un program foarte stufos, din care spicuim: punerea în funcțiune a rețelei de alimentare cu apă, după obținerea avizelor și înființarea Serviciului public de alimentare cu apă; implementarea proiectului “Asfaltare drumuri de interes local – 10,5 km în comuna Ghioroiu”, respectiv drumurile Căzănești, Vlăicușei, Peștenița, Brâuleț, Boieru, Scurta, Mierea, Micu (Sergică – hotar Mecea); introducerea sistemului de canalizare menajeră cu stație de epurare în comuna Ghioroiu; construirea unui dispensar uman modern, cu fonduri europene, prin GAL “Ţinutul vinului”; construirea unui teren de sport multifuncțional (sintetic) în incinta Școlii Gimnaziale Ghioroiu şi punerea acestuia la dispoziţia comunităţii; reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII Ghioroiu; extinderea și modernizarea sediului Primăriei Ghioroiu;
modernizarea sistemului de iluminat public prin montarea de lămpi cu LED (din 2 în 2 stâlpi), în toate satele;
montarea unui releu RCS-RDS (Digi) pentru extinderea semnalului de telefonie mobilă pe întreg teritoriul comunei, precum și a rețelei de cablu TV și internet prin fibră optică; efectuarea demersurilor necesare pentru obținerea unui microbuz școlar nou pentru transportul elevilor; continuarea decolmatării cursului pârâului Peșteana, în zonele cu risc de inundații; demersuri la Consiliul Județean Vâlcea, în vederea menținerii în bune condiții a DJ 651 A, pentru continuarea asfaltării de la Biserica Heraști până în centrul localității, dar şi pentru recondiţionarea porțiunii de drum Poienari – Dănciulești; menținerea în bune condiții și asfaltarea drumului județean 643D (Căzănești – Stoicești); cadastrarea gratuită a terenurilor agricole și forestiere, în vederea punerii în posesie a proprietarilor; menținerea în stare corespunzătoare a drumurilor agricole și forestiere; reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din satul Ghioroiu.

În toate aceste proiecte, primarul Iosiv Predescu se bazează pe susţinerea Guvernului României, a Instituţiei Prefectului şi a viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean, Cristian Buican, care, de altfel, s-au angajat să-l susţină total.

Comandat de Partidul Naţional Liberal / Realizat de SC VILSPOPRESS SRL / Cod Unic de Identificare AEP 21200012

Articole Similare

Back to top button