Administratie

SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 26 iunie – 02 iulie 2021

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 26 iunie – 02 iulie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.
AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile 1 Mai, Calea lui Traian, Inăteşti, Pictor Tătărăşcu, Antim Ivireanu, General Magheru şi Aleea Nuci.
LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea iniţială a terenului deteriorat în urma intervenţiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Ferdinand, General Magheru, Calea Bucureşti, 1 Mai, Cojocarilor şi Calea lui Traian.
POMPE CURĂŢATE. S-au curăţat manual şi mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor şi Goranu.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
– s-a continuat igienizarea perimetrul rezervorului Petrişor;
– s-au continuat lucrările de extindere reţea de canalizare şi racorduri pe strada Schitul Troianu;
– s-au continuat lucrările de extindere reţea de canalizare menajeră pe strada Alexandru Budişteanu;
– s-au continuat lucrările de execuţie cămin Staţie de pompare pe strada Livezi;
– s-a executat branşament apă potabilă conform deviz – ofertă pe strada Calea lui Traian;
– s-a curăţat cheson pe strada Dem Rădulescu;
– s-a continuat verificarea şi curăţarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră şi a colectoarelor, manual şi mecanizat;
– s-a adus la starea iniţială suprafaţa carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
– au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.
REŢELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curăţarea şi spălarea mecanizată a reţelelor de canalizare menajeră şi a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Nicolae Iorga – blocurile A26, A27/1 şi A28/2, strada Kalamata, strada Calea lui Traian – blocurile 37, D3 şi Filipin, strada General Magheru – blocul S3, strada Regina Maria – blocul C12, Aleea Panseluţelor – blocul C32, strada Știrbei Vodă nr. 247, Aleea Melodiei – blocul N10, strada Nichita Stănescu – blocul A36/2, strada Lespezi, strada Râureni, Colonia Nuci nr.79, strada Republicii – blocul F4, strada Lucian Blaga – blocul A31/2, strada Mihai Eminescu – blocul B14, strada I.C.Brătianu – blocul A64, strada Ostroveni – blocul A38/2, strada Tineretului – blocurile A11/2 şi A11/3 şi strada Marin Preda – blocul A28/3.
28 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 28 de apometre, dintre care 17 verificate şi înlocuite şi 11 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 5 lucrări de intervenţie la contoarele de apă rece montate în reţea şi au fost întocmite 10 avize de amplasament şi 5 avize tehnice.
• COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂŢII APAVIL SA

Articole Similare

Back to top button