DiverseHandbal

SCM continuă cursa pentru un trofeu! Vâlcea s-a calificat în Final Four-ul Cupei României

Echipa de handbal vâlceană a reușit să facă un joc bun marți, 3 mai, în sferturile Cupei României. SCM a înfruntat vicecampioana țării. Partida a avut loc în Sala Traian. Începutul a aparținut oaspetelor, care au condus cu 2-0, apoi s-au dus la cinci goluri în față (1-6). Evoluția scorului nu le-a descurajat pe ”municipale” care au avut o revenire spectaculoasă, în condițiile în care au și rămas, la un moment dat, în inferioritate numerică. Au marcat de cinci ori la rând și au adus egalarea. Klicovac, Liscevic, de două ori, Nikolic și Gorshenina au relansat jocul. Au urmat câteva minute în care s-a mers ”cap la cap”. Repriza le-a găsit pe elevele lui Bent Dahl la timonă, cu două goluri în plus: 14-12.

În repriza secundă, Vâlcea nu a mai cedat inițiativa. A avut perioade excelente de joc. S-au remarcat Klicovac și Levchenko. Ecartul a ajuns și la opt goluri. Finalul a fost fără emoții. SCM a obținut o victorie la scor în fața vicecampioanei (echipă calificată în Final Four-ul EHF European league), cu 32-25, care-i asigură prezența în semifinalele Cupei României.

Așadar, Vâlcea rămâne în cursa pentru un trofeu. Și-au mai asigurat biletul pentru Final Four: Rapid București și Măgura Cisnădie. Meciul dintre Bistrița și CSM București se va juca pe 15 mai.

Trupa de la poalele Capelei și cea maramureșeană se vor întâlni din nou la finele săptămânii, dar în campionat. Partida va avea loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 15.30, la Baia Mare. Va fi transmisă pe TVR 1.

Pentru SCM au punctat cu Minaur: Klikovac 6, Liscevic 6, Nikolic 6 (5 din aruncări de la 7 metri), Dache 5, Gorșhenina 4, Levcenko 3, Elghaoui 1, Stamin 1.

Minaur a marcat prin: Asuka Fujita 10 (jucătoare care în câteva săptămâni se va alătura lotului de la Vâlcea), Laslo 4, Zych 3, Popa 3, Burlachenko 2, Severin 1, Tănasie 1. Formația din Baia Mare a jucat în ultimele 13 minute fără Burlachenko, care a văzut cartonașul roșu după trei eliminări de 2 minute.

Articole Similare

Back to top button