Liga IV

Remiză „albă” pe CSŞ

* Dinamo şi CSM Drăgăşani au încheiat derbiul la egalitate, scor 0-0 

O dată cu revenirea la echipă a lui Laurenţiu Mustăţea, Dinamo 2007 Rm. Vâlcea a dovedit o mai mare poftă de joc. Rezultatele s-au îmbunătăţit, dar „câinii” au rămas tot în coada plutonului fruntaş. Înaintea rundei de sâmbătă, „spartanii” lui Mustăţea ocupau doar locul 8 în clasament, departe de pretenţiile patronului. Au încercat să schimbe situaţia în derbiul de pe teren propriu, cu CSM Drăgăşani, însă la fel ca şi la Berbeşti, dinamoviştii n-au reuşit să obţină decât un punct din această confruntare, încheind meciul la egalitate, scor 0-0. Şi-au creat ocazii, au avut şanse de a tranşa meciul în favoarea lor, însă le-au dat cu piciorul, astfel că la final au fost nevoiţi să accepte şi remiza. Printre ocaziile ratate de a deschide scorul şi poate de a obţine chiar victoria în acest meci s-a numărat şi un penalti, obţinut în minutul 70. Lovitura de pedeapsă a fost ratată de Anuţa, un jucător legitimat de curând la Dinamo.

„Am numai jucători lipsiţi de curaj. Le-a fost frică să-şi asume responsabilitatea transformării unui penalti. Până la urmă a executat lovitura un jucător nepregătit, care intrase în repriza a doua. Am ratat mult în acest meci şi nici din penalti n-am putut să marcăm. Pierdem puncte mult prea uşor. Au şi arbitrii vina lor, dar şi noi ratăm foarte mult. Asta poate şi pentru că suntem păcătoşi. Ar trebui să mai mergem pe la biserică. Oricum, nu las eu echipa pe locul 8”, a spus Mustăţea după derbiul cu CSM. 

E oficial!
Dobrin Ionescu, antrenor la Dinamo

Săptămâna trecută Dobrin Ionescu a fost numit oficial antrenor al echipei Dinamo 2007 Rm. Vâlcea. Primul meci în această calitate a fost cel cu CSM Drăgăşani, încheiat la egalitate. „Într-adevăr, acum pot spune că sunt antrenor la Dinamo. Am vrut să văd cum se descurcă echipa. Dacă aveam dubii, acum m-am convins în privinţa valorii acestei formaţii. Dinamo este o grupare cu potenţial, poate să crească în valoare pe viitor. Îmi pare rău că n-am obţinut decât un punct din confruntarea cu CSM Drăgăşani. Am contabilizat şi ocaziile. A fost 9-2 în favoarea noastră. Eu sunt de fel un tip norocos, dar astăzi pot spune că am avut ghinion”, a precizat Dobrin Ionescu.

Numirea ca antrenor la Dinamo a lui Ionescu a fost confirmată şi de Mustăţea. „De azi înainte Dobrin răspunde de rezultatele echipei”, a adăugat preşedintele „spartanilor”. 

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button