Liga IV

Oraşul lui Dragomir rămâne fără fotbal!

* din cauza crizei financiare, echipa primarului Ion Curelaru nu a luat parte la meciul de săptămâna trecută, contabilizând trei neprezentări în actualul sezon 

Olteţul Bălceşti a „strâns” trei meciuri la care nu a participat în acest campionat. Regulamentul fotbalistic prevede ca, în astfel de cazuri, echipa să fie exclusă din competiţie. Edilul din oraşul Bălceşti, Ion Curelaru, ne-a declarat că nu a putut găsi nicio soluţie financiară pentru a continua în campionat, iar posibilitatea ca echipa să primească finanţare de la bugetul local este exclusă din start, din cauza crizei severe prin care trece întreaga ţară. 

„S-a terminat cu Liga a IV-a! Nu mai avem resursele necesare pentru a duce lupta până la capăt. În momentul de faţă, avem datorii în valoare de 15 milioane lei vechi la AJF, astfel că nu ne mai puteam permite să jucăm «pe caiet». Conform regulamentului, vom fi excluşi din campionat. Nu ne dăm bătuţi şi o vom lua de la capăt în Liga a V-a. Însă, data viitoare vom fi pregătiţi financiar şi tehnic. Jucătorii trebuie să înţeleagă că anul acesta chiar a fost unul de criză acută. Primăria nu a primit decât 400 de milioane de lei vechi pe tot anul în curs de la Consiliul Judeţean. În aceste condiţii, e normal că nu ne permitem să susţinem şi o echipă de fotbal. De abia am reuşit să fim cu salariile angajaţilor la zi. Echipa ne costa lunar în jur de 30 milioane lei vechi, fără a pune la socoteală stimularea jucătorilor – care făceau asta din plăcere – ci doar arbitrajele şi transportul”, ne-a spus primarul din Bălceşti, Ion Curelaru. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button