Liga V

Reglaţi-vă televizoarele! Începe Liga Campionilor pe străzi la Vaideeni!

* şapte forţe din fotbalul… comunal îşi dispută supremaţia în frumoasa comună montană

Anual, după încheierea campionatelor organizate de AJF Vâlcea în Ligile a IV-a şi a V-a, are loc în Vaideeni o atractivă competiţie fotbalistică desfăşurată sub titulatura Liga Campionilor pe străzi, sau Champion’s League of the Streets, în varianta engleză, la care iau parte numai jucători cu domiciliul în comuna administrată de primarul Ivan Jinaru şi vicele Titel Gheorghiţă.

„Italienii” din Popeşti vor al treilea trofeu consecutiv

În ediţia din 2011 a acestui campionat amical se vor întrece şapte echipe, repartizate în două grupe. Se joacă în sistem fiecare cu fiecare. Champions League of the Streets a ajuns deja la cea de-a şasea ediţie, fiind, de departe, cea mai interactivă confruntare existentă în mediul rural în perioada de vară. Ultimele două trofee ale Ligii Campionilor din Vaideeni au revenit celor de la Juventus Popeşti, formaţie care şi-a propus ca şi în 2011 să încheie întrecerea în postura de câştigătoare.

Premiul I – 3,5 milioane lei vechi

Competiţia este dotată şi cu premii substanţiale, banii fiind adunaţi de la fiecare echipă, care contribuie cu suma de 1,5 milioane lei vechi. „În Liga Campionilor pe străzi, de la Vaideeni, vor fi angrenaţi în jur de 150 de iubitori de fotbal, atât tineri, cât şi persoane de vârsta a doua. La finalul competiţiei, câştigătoarea va încasa 3,5 milioane lei vechi, locul 2 va fi premiat cu 2,5 milioane, în timp ce ocupanta ultimei trepte a podiumului va primi 1,5 milioane. În plus, vor fi acordate şi diplome. Competiţia atrage foarte mulţi participanţi, deoarece este inedită la nivel judeţean prin modul în care a fost concepută, însăşi denumirea Liga Campionilor la Vaideeni fiind oarecum comică”, ne-a declarat Titel Gheorghiţă, viceprimarul comunei Vaideeni.
Vã redãm mai jos programul competiþional:

Etapa I
Sâmbătă, 18 iunie:
Ora 17.00: Arsenal Padeş – Borusia Atârnaţi
Ora 19.00: Shatior Mariţa – United Principală I
Duminică, 19 iunie:
Ora 10.00: Juventus Popeşti – Real Linia Slătioara

Etapa a II-a
Vineri, 24, iunie:
Ora 17.00: Sporting Principală 2 – United Principală I
Ora 19.00: Arsenal Padeş – Real Linia Slătioara
Sâmbătă, 25 iunie:
Ora 10.00: Borusia Atârnaţi – Juventus Popeşti

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button