Alte sporturi

Pugiliştii vâlceni, în cantonament la Căciulata

Cei mai buni sportivi legitimaţi la secţiile de box din cadrul CS Chimia şi CSŞ Rm. Vâlcea, alături de boxerii de la CS Muscelul Câmpulung, au participat recent la un stagiu de pregătire centralizată care s-a desfăşurat la Călimăneşti, în staţiunea Căciulata. Cei 11 pugilişti (8 de la Chimia şi 3 de la CSŞ) aflaţi sub îndrumarea antrenorului Marius Băluţă au petrecut şase zile în frumoasa staţiune vâlceană. „În această perioadă, antrenamentele noastre se bazează în cea mai mare parte pe pregătirea fizică generală a sportivilor, unde lucrăm mai mult pentru dezvoltarea capacităţilor aerobe. Sperăm ca acest cantonament să ne ajute în noul an competiţional 2010, care urmează să înceapă pe data de 1 februarie, atunci când, la Iaşi, se va desfăşura Cupa României. Competiţia va fi rezervată sportivilor încadraţi în categoria de juniori”, a declarat Marius Băluţă. Apoi, antrenorul ne-a precizat că este mulţumit de modul în care elevii săi au răspuns la cerinţele unui antrenament intens, mai ales că majoritatea dintre ei au participat pentru prima dată la un astfel de cantonament. „Trebuie să recunosc faptul că inclusiv pentru mine a fost o premieră. De când sunt antrenor, din 1999, aceasta este prima pregătire centralizată pe care o organizez. Cel mai mare merit pentru acest lucru îi aparţine directorului CS Chimia, Paul Dinu”, a adăugat Marius Băluţă. Antrenorul îşi doreşte ca beneficiile cantonamentului de la Căciulata să se vadă la Cupa României, unde CSŞ – Chimia va participa cu următorii sportivi: Răzvan Vâlcea, Virgil Bunici şi Mihai Adrian. În încheiere, Marius Băluţă a menţionat că, din punctul său de vedere, cele mai mari şanse la obţinerea unei medalii, le au Răzvan Vâlcea, la categoria de 60 kg. şi Mihai Adrian, la 70 kg. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button