Social

Primul proiect mare, estimat la 1,4 milioane de euro, lansat la Suteşti

Marţi, pe 29 martie a.c., primarul Alin Dumbravă a lansat licitaţia pentru o investiţie foarte aşteptată de comunitatea de la Suteşti. Este vorba despre proiectarea şi execuţia obiectivului „Înfiinţarea reţelei de canalizare şi staţie de epurare în satul Boroşeşti”, o lucrare estimată la aproape 1,4 milioane de euro. Finanţarea va fi asigurată în cadrul P.N.I. „Anghel Salingy” şi reprezintă o imensă gură de oxigen pentru localitatea îngropată în datorii de administraţiile precedente.


Conform proiectului, nu mai puţin de 214 gospodării ale populaţiei vor fi racordate la noul sistem centralizat de apă uzată. Beneficiari direcţi vor fi cel puţin 525 de locuitori. De asemenea, câteva instituţii şi firme private se vor conecta la reţea. Pe o lungime de 1,22 km, se vor introduce conducte PVC D315 mm, iar pe o distanţă de 6,18 km. se va merge pe varianta „PVC D250 mm”. Branşamentele (1712 ml.) se vor face cu conductă PVC D200. În total, vor fi realizate 214 cămine de vizitare şi tot atâtea cămine de branşament. Ca să nu fie afectat drumul judeţean, se au în vedere şi în jur de 6-7 subtraversări. Noul sistem va cuprinde şi 4 staţii moderne de pompare a apei uzate, cu senzori de nivel. De precizat ar mai fi şi faptul că firmele interesate să câştige acest contract pot depune oferte până cel târziu pe 20 aprilie a.c.. În aceeaşi zi, la ora 15:00, este programată deschiderea propunerilor înaintate de operatorii economici.

După cum spuneam şi cu alte ocazii, primarul Alin Dumbravă mai are la MDLPA două proiecte mari, dar pentru modernizarea drumurilor. Primul este estimat la 1,15 milioane de euro, iar celălalt la aproape 1,8 mil. euro. Se presupune că, foarte inspirat, reprezentantul comunităţii de la Suteşti a „spart” aceste investiţii pentru a le maximiza şansele să se încadreze în limitele programului şi, bineînţeles, să beneficieze de finanţare.

Articole Similare

Back to top button