Diverse

Primarul Melente recondiţionează stadionul din Drăgoeşti, în perspectiva finalei Cupei României

  • anul acesta, ultimul act al fazei judeţene va avea loc pe 5 iunie

Pe 5 iunie, comuna Drăgoeşti va găzdui, în premieră, finala fazei judeţene a Cupei României. În acest sens, primarul Gheorghe Melente a început să facă încă de-acum pregătirile necesare pentru ca invitaţii să se simtă „ca acasă” în localitatea pe care o administrează. Alesul PNL a precizat că a demarat deja lucrările de recondiţionare a cochetului stadion pe care l-a construit în urmă cu şase ani. „În mod evident, stadionul trebuie să treacă printr-un proces de îmbunătăţire. Va fi refăcută tribuna, vopsită şi chiar acoperită. Pe de altă parte, e necesară şi o salubrizare a interiorului clădirii unde sunt vestiarele, precum şi o reparare a instalaţiilor sanitare de acolo. În ceea ce priveşte gazonul, acesta este foarte bun, iar în iunie va fi adevărat cu adevărat impecabil! L-am însămânţat din nou, în zonele unde iarba cam dispăruse, şi l-am cilindrat. E nevoie să facem suprafaţa ca de biliard, pentru că poate vor veni la Drăgoeşti cele mai bune echipe din judeţ: Viitorul Dăeşti şi Minerul Costeşti. Şi trebuie ca totul să fie de cinci stele, pentru jucătorii lor extrem de valoroşi”, a subliniat Melente. „Vrem să fim nişte gazde foarte primitoare, iar finala să fie un spectacol de cinci stele. Sunt convins că meciul va stârni un interes maxim în rândul tuturor vâlcenilor, aşa că trebuie să fim la nivelul aşteptărilor. Noi vom fi gazde, asigurăm locaţia, dar AJF se va ocupa de restul lucrurilor în ceea ce priveşte organizarea meciului şi a festivităţii de premiere”, a concluzionat primarul comunei Drăgoeşti, Gheorghe Melente. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button