Liga III

Ionuţ Simeanu (19 ani) va fi suspendat pentru meciul de sâmbăta aceasta

În meciul cu FC Voluntari 2, din acest week-end, staff-ul tehnic din Treapt nu se va putea baza pe serviciile lui Ionuţ Simeanu. Tânărul fotbalist vâlcean (născut pe 7 ianuarie 2000) va fi suspendat pentru partida cu formaţia ilfoveană din cauza cumulului de „galbene”. El a intrat după pauză în confruntarea de marţi, 9 aprilie, de la Drobeta Tr. Severin, şi a avut ghinionul de a încasa repede un avertisment, cel de-al patrulea din acest campionat, astfel că va sta pe tuşă în etapa de la finele săptămânii.
Potrivit afirmaţiilor antrenorului-jucător al echipei din Treapt, Adi Popa, niciun alt „olar” nu va mai fi suspendat însă sâmbăta aceasta. Din păcate, Flacăra Horezu ar putea, totuşi, să nu alinieze cel mai bun „unsprezece” de start nici sâmbătă, 13 aprilie. Iar asta din pricina problemelor medicale cu care se confruntă în continuare unii dintre componenţii lotului. „În afara lui Ionuţ Simeanu, care e unul dintre cei mai buni tineri jucători vâlceni ai momentului, nu mai absentează nimeni cu FC Voluntari 2 din pricina cartonaşelor galbene. Totuşi, avem încă fotbalişti care pot lipsi din cauza accidentărilor suferite în ultima perioadă. Sperăm să-i recuperăm cât mai repede, pentru că avem nevoie ca toţi să fie apţi de joc. Nu doar meciul de sâmbăta aceasta e important, ci şi toate celelalte pe care le mai avem de jucat până la finele sezonului”, ne-a declarat Adi Popa. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button