Administratie

Primarul Daniel Muşat, preocupat de starea sănătăţii locuitorilor din Milcoiu

Primarul din Milcoiu este de părere că într-o comună modernă, problemele de sănătatea ale locuitorilor ar trebui să îşi găsească uşor rezolvarea. De aceea, Daniel Muşat a hotărât ca în perioada următoare să se ocupe de construirea câte unui punct de control medical în satele Ciuteşti şi Izbăşeşti.

 „Cele două sate se află la distanţe destul de mari faţă de centrul comunei şi sunt locuite în mare parte de oameni în vârstă, cărora le este greu să se deplaseze atâţia kilometri. De precizat ar mai fi că medicul de familie va merge la aceste puncte de control cel puţin o dată pe săptămână”, a declarat Daniel Muşat. În satul Ciuteşti deja se lucrează la amenajarea unui spaţiu, care a fost dotat cu ferestre şi uşi de tip termopan înainte de venirea sezonului rece. „Acum, că a venit primăvara, o să reluăm lucrările de modernizare, vom pune faianţă, gresie şi vom aduce mobilier. Despre punctul de control din Izbăşeşti, pot să vă spun că urmează să facem un proiect în care să includem această investiţie, iar apoi vom începe construcţia din fonduri proprii. În acel sat avem o şcoală foarte veche pe care o vom demola de tot pentru că oricum o mare parte din ea s-a dărâmat deja. Apoi, în acel loc, intenţionăm să construim punctul de control medical”, a adăugat Daniel Muşat. În încheiere, primarul a afirmat că anul trecut, cu fonduri din bugetul local şi cu sponsorizări, a fost amenajată o farmacie de care comunitatea din Milcoiu avea mare nevoie. „Ca proiect de viitor, vreau să precizez că am de gând să achiziţionez o clădire situată lângă primărie şi să o transform într-un dispensar modern, cu orar prelungit, sală de aşteptare şi personal calificat care să fie în permanenţă disponibil. În două dintre spaţiile clădirii doresc să amenajez un cabinet stomatologic şi un cabinet pentru ecograf. Acest dispensar nu li se va adresa doar locuitorilor din Milcoiu, ci şi celor din comunele vecine pentru că mulţi dintre ei au nevoie de aşa ceva”, a conchis Daniel Muşat. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button