Presa poate deveni a patra putere în stat. Trebuie doar să fie unită şi autentică

Pe vremea comunismului, unul dintre lucrurile rele a fost ideea că nu trebuie să avem presă independentă, ci doar unul – două canale media controlate de PCR, care să-i manipuleze pe oameni şi să-i mintă cât mai eficient. Ei bine, chiar dacă au trecut trei decenii şi ceva de la Revoluţia din Decembrie 1989, liderii politici de acum par şi ei adepţii acelei idei, neînţelegând că, într-o eră a informaţiei, este important inclusiv pentru ei ca lumea să fie la curent cu deciziile care se iau, cu modul în care se implementează anumite politici publice europene, naţionale, judeţene sau locale. Şi chiar să participe la decizii, aşa cum se întâmplă în Vest.

Perpetuarea acestei idei nocive este motivul pentru care multe instituţii de la noi au bugete de cel mult câteva sute de lei pentru informare şi promovare, bani care nu acoperă nici măcar anunţurile de mediu ori pentru SGA, pe care au obligaţia să le publice cam la fiecare lucrare. Mai mult, există o lege intrată în vigoare în 2001, care obligă instituţiile să fie transparente şi să comunice informaţiile de interes public. Din păcate, prea puţine o respectă, iar rezultatul îl vedeţi adesea pe stradă şi la TV, când mai apar interviuri cu oameni de rând şi nu numai, care habar n-au ce hotărâri de iau, ce măsuri apar, ce proiecte sunt în dezbatere, în derulare sau deja implementate. Românii sunt mai neinformaţi ca pe timpul PCR-ului şi vina nu este a presei. Dimpotrivă, cum spuneau şi alţi colegi din mass media, munca în acest domeniu este extrem de dificilă, epuizantă, intensă, stresantă şi remunerată… aşa cum ştim. Mulţi jurnalişti dau o luptă pe care doar cei din breaslă o pot înţelege. Mulţi dintre ei pot fi priviţi ca nişte eroi, la fel ca pompierii, militarii sau cadrele medicale. Din fericire, cu fiecare zi care trece, tot mai mulţi dintre noi încep să înţeleagă că problema nu este în interiorul presei, ci în exterior, la cei care ne decid soarta atât nouă, cât şi celorlalţi oameni. Cine are interesul să existe o presă sensibilă şi subfinanţată? În general, grupurile de interese, în care regăsim oameni de afaceri abonaţi la banii publici, şefi de instituţii, magistraţi şi nu numai. Persoane care au interesul să se perpetueze la Putere şi să profite la maxim de ea, să-şi dea între ei lucrări, terenuri pe la domeniul schiabil de la Voineasa, blocuri, păduri sau alte resurse din care să se îmbogăţească fără măsură. Au găsit soluţii inclusiv pentru distrugerea presei autentice, substituind-o, cum bine spunea un coleg, cu propriile lor canale media. Discutăm despre grupuri capabile de orice. Şi vă voi da un exemplu care, cumva, răspunde şi problemei ridicată de o jurnalistă de perspectivă de la noi, care – zilele acestea – aborda subiectul şi îl diseca în „n” feluri. Există într-adevăr proiecte europene care au bugete de promovare, pentru că Uniunea Europeană înţelege şi vrea ca oamenii să ştie de investiţiile care i se datorează şi schimbă fundamental condiţiile în care trăiesc comunităţile. Numai că, la noi, se întâmplă ceva ce prin alte părţi nu se întâmplă. Aceste bugete ocolesc destul de mult presa şi doar firmele care au producţie publicitară… şi noroc… au acces la ele şi se pot dezvolta. De ce? Pentru că cei care decid cum se împart bugetele de publicitate direcţionează fondurile aşa, având un interes, evident. Sigur că este o prostie să cheltuieşti mii şi zeci de mii de euro pe pliante, afişe şi broşuri, care fac mai multă mizerie decât… informare. Care ajung la oameni aşa cum ajunge Fâşia Gaza în Schengen. Sigur că ar fi mult mai eficient pentru orice proiect să-l popularizezi prin presa scrisă şi online. Cu 5-6 canale media din Vâlcea, acoperi nu doar întregul judeţ, ci o bună parte din regiune. N-ar mai rămâne vâlcean care să nu ştie despre marile proiecte din zonă. Numai că, revenind, inclusiv la grupurile de interese, implicarea presei în popularizarea proiectelor ar expune aceste grupuri la un pericol. Presa ar putea afla mult mai uşor ce consultanţi, proiectanţi şi constructori sunt agreaţi, care dintre ei sunt „abonaţi” la fonduri, ce legături au cu factorii decidenţi, cine a compromis proiectul „X”, de ce s-a fazat proiectul „Y” sau cine trebuie să răspundă atunci când se pierde o finanţare externă nerambursabilă. De aceea, cred că doar o presă autentică, ce nu are în spate grupuri de interese, dar unită, poate răzbate prin această „junglă”, poate combate ideile despre care am vorbit şi să ajungă, aşa cum se doreşte, a patra putere în stat. Imposibil nu este! (va urma)
sursa: clubuldepresa-valcea.ro / autor: Eduard Dulăcioiu