Editorial Politic

Dragu vrea de la puşcărie mare şef de primărie. Tupeu nesimţit!

Culmea tupeului şi a nesimţirii, la Măldăreşti, unde Ionel Dragu, fost primar, arestat în urmă cu câţiva ani pentru săvârşirea unor nereguli deosebit de grave în administraţia publică locală, vrea să aibă din nou acces la bugetul local, la resursele şi documentele comunei!

Ionel Dragu a trădat încrederea cetăţenilor din Măldăreşti, care l-au ales primar, dar – cu toate acestea – acum, are tupeul nesimţit să le cerşească din nou voturile. Ultima oară când oamenii au avut încredere în el, Dragu a făcut colecţie de dosare penale. Acuzat de delapidare, furt din casieria instituţiei, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată ş.a.m.d., politicianul a ajuns după gratii şi i s-a interzis să mai calce în primărie. Luat la purecat şi de ANI, situaţia lui s-a complicat şi mai mult. Inspectorii de integritate au descoperit în averea lui Dragu o sumă de aproape 175.000 de lei pe care acesta n-a putut-o justifica. Aşa că l-au dat pe mâna procurorilor. Din cauza ilegalităţilor lui Dragu, comuna Măldăreşti a avut enorm de pierdut! Primăria a ajuns la un moment dat să aibă un singur angajat, iar serviciile publice au devenit o bătaie de joc. Şi mai grav însă, s-au pierdut oportunităţi de finanţare şi foarte multe investiţii au fost compromise. Oamenii ca Ionel Dragu nu au ce să mai caute în politică şi administraţie, iar lumea din Măldăreşti trebuie să înţeleagă că acest individ nu merită nici măcar un vot!

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Back to top button